Unul dintre primele branduri care au activat în moda masculină online din România, Gentlemen’s Corner este în căutare de antreprenori dispuși să investească într-o afacere profitabilă, care are la bază un sistem ușor de implementat.
Proprietarii magazinelor de haine care vor să-și schimbe brandul, cei care vor să lanseze un atelier de haine pe comandă sau un magazin nou, pot opta pentru franciza Gentlemen’s Corner.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Spațiul recomandat pentru deschiderea unui magazin Gentlemen’s Corner este de 40-50 de metri pătrați, iar locațiile vizate ar trebui sa fie poziționate pe străzile cu centre comerciale sau locații în cadrul acestora, cu un trafic pietonal foarte bun. La cerere, se pot gândi și spații tip Flagship Store, de peste 100 de metri pătrați. Contractul de franciză durează trei ani și poate fi prelungit. Pe lista avantajelor se numără și flexibilitatea în alegerea mixului de produse și de servicii (comandă + stoc) și posibilitatea de a crea o linie high-end, individualizată prin modele, țesături și ambalaje de înaltă calitate.
Orașele vizate în România sunt București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Ploiești, Oradea, Arad, Pitești, Sibiu și Târgu Mureș, iar în Europa: Viena, Londra, Paris, Madrid sau Berlin. Taxa de franciză este de 6.000 de euro, iar investiția inițială poate varia între 25.000 și 50.000 de euro. În magazinele Gentlemen’s Corner poate fi găsit un mix între produsele gata făcute și cele pe comandă. În fiecare sezon, sunt lansate sute de modele diferite de costume, cămăși, cravate, batiste, pantofi și alte accesorii din game variate, precum ceremonie, business sau casual.
Din 2009, Gentlemen’s Corner îmbină vânzarea offline cu cea online. Deține acum un magazin online cu peste 1.400 de produse și două magazine offline. Din 2011, oferă cămăși la comandă, iar din 2012 costume la comandă, cu mii de țesături de la cei mai renumiți producători din lume: Ermenegildo Zegna, Loro Piana, Holland & Sherry, Carnet, Cerruti, Vitale Barberis Canonico, Zignone – pentru costume – și Cotonificio Albini, Tessitura Monti sau Somelos – pentru cămăși.