Agricover, Banafruit Distribution și Interbrands vor fi “vecini” în parcul P3 Bucharest

Investitorul și dezvoltatorul paneuropean de proprietăți logistice P3 Logistic Parks a semnat noi contracte cu trei clienți importanți, pentru peste 11.000 mp, în parcul P3 Bucharest.

Agricover va fi noul chiriaș din depozitul 9 în parcul P3 Bucharest, unde a închiriat 4.500 mp, și va depozita aici inputuri destinate producției agricole – semințe și pesticide. Agricover Holding este principalul jucător din agribusiness-ul românesc, cu o activitate de peste 18 ani. Agricover oferă soluții specializate pentru dezvoltarea afacerilor fermierilor din România și deservește peste 4.700 clienți fermieri, care lucrează 1,9 milioane hectare de teren arabil. “Noul depozit va avea funcția de hub central și va asigura livrarea promptă a comenzilor venite din partea fermierilor parteneri și aprovizionarea constantă a depozitelor regionale din țară”, declară Bogdan Dimcea, Director Comercial Agricover.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Un alt client nou în parc este Banafruit Distribution, o companie care importă-exportă şi distribuie peste 50 tipuri de fructe şi legume proaspete, peste tot în lume, pe parcursul întregului an. Banafruit Distribution a închiriat 3.000 mp în P3 Bucharest. “Datorită condițiilor de depozitare și colaborării cu P3, Banafruit va putea să-și gestioneze mai eficient logistica și distribuția, să urmărească produsele de la sosirea lor de la furnizori până la livrarea lor către consumatorii noștri”, spune Florentin Voicu, Banafruit Distribution.

Interbrands este unul dintre primii chiriași ai parcului P3 Bucharest, de acum mai bine de zece ani. Compania a semnat o extindere a spațiului de depozitare cu încă 3.500 mp, pentru depozitarea și manipularea de produse farmaceutice, prin compania afiliată Europharm Distribuție. În urma extinderii, Interbrands ocupă acum 20.000 mp, în P3 Bucharest. Interbrands Marketing & Distribution este una dintre cele mai importante companii de distribuție și marketing de bunuri de larg consum din România. Circa opt la sută dintre bunurile de larg consum din România trec, anual, prin sistemul său logistic. Compania deservește peste 27.000 de locații comerciale, care sunt aprovizionate săptămânal, printr-o rețea națională bazată pe trei centre logistice, multiple locații de cross-docking și o flotă de peste 1.200 de vehicule.

Articolul anterior

Lista celor peste 170 de grădinițe, școli și facultăți cu risc seismic din București

Articolul următor

"Organizaţia irezistibilă îi oferă angajatului o experienţă completă", am aflat de la Josh Bersin, speaker la EXperience Conference

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share