Am schimbat multe joburi în doar câțiva ani – le trec pe toate în CV sau mai bine nu?

Cauți un job nou. Se poate întâmpla, pe măsură ce au trecut anii, să fi schimbat câteva locuri de muncă. Iar acum ești pus, din nou, în fața alegerii. Să treci toate joburile? Doar pe cele relevante pentru poziția pentru care aplici? Dar ai învățat atâtea din tot ceea ce ai făcut. Care e varianta potrivită? 

Leonard Rizoiu

Managing Partner @ LeoHR

Suntem în mijlocul celei mai mari revoluții pe piața muncii din timpul vieții noastre. Remote work, flexibilitate sub toate aspectele vieții profesionale. Cât de mult se mai uită angajatorii la un CV cu multe joburi? Să lași la o parte bucăți din viața profesională doar pentru a da bine în ochii unui recrutor atunci când vine vorba de stabilitate? Se mai uită el la omul din spatele experienței de muncă, înainte să ia vreo decizie?

Beneficiile unei experiențe vaste în CV

De-a lungul anilor, s-a întâmplat să experimentezi cu mai multe tipuri de joburi sau roluri într-o companie. Și deși tendința generală este de a privi cu neîncredere genul acesta de parcurs profesional, nu trebuie să fii descurajat. Pentru că, cel mai probabil, în prezent CV-ul tău e bogat nu doar în denumiri de roluri, ci și în experiență. Așa că scoate asta în evidență, promovează-ți experiența și aptitudinile dobândite, nu rolurile avute, pentru că sigur îți va prinde bine:

  • Creativitate – În 2020, o analiză LinkedIn arăta creativitatea ca fiind pe primul loc în topul celor mai căutate calități într-un angajat. Nu pot să nu mă gândesc: oare cum mai bine să dezvolți creativitate, flexibilitate și adaptabilitate, dacă nu trecând prin mai multe medii de lucru, stiluri de management și culturi de echipă? 
  • Adaptabilitate – spre deosebire de un angajat care a stat toată cariera în aceeași companie, cu aceeași dinamică generală, ai marele avantaj de a te fi supus încontinuu celebrei ieșiri din zona de confort. Iar în realitatea de acum asta e minunat, pentru că schimbarea e constantă. Și așa va rămâne, dacă e să ne uităm la ultimii doi ani.
  • Networking – multe locuri de muncă sunt egale cu numeroase ocazii în care ai fost pus în situația de a crea noi relații, noi contacte cu potențial important pentru cariera ta și pentru a identifica oportunități de dezvoltare
  • Soft skills – trecând printr-o serie de roluri, ai dezvoltat o ușurință în a relaționa cu oamenii din jur și a identifica dinamica de grup. Înțelegi rapid nevoile echipei și ai posibilitatea, totodată, să comunici eficient
  • Abilități tehnice – îmbunătățite cu fiecare nou rol, îți servesc acum în a te poziționa ca experimentat în domeniul în care activezi. Mai mult, fiind obișnuit să înveți constant, vei putea să-ți însușești cu ușurință noi aplicații, programe și protocoale.

Dacă acești doi ani de context pandemic ar trebui să te învețe ceva, e că poți atinge performanța și valorifica potențialul sub toate aspectele lui doar prin păstrarea unui mindest de schimbare, adaptare. O minte deschisă, cu alte cuvinte. 

Printr-o simplă discuție, un recrutor te va putea observa cu ușurință ca pe omul din spatele unui CV colorat. Mai mult, acesta are pregătirea necesară pentru a înțelege cum zigzagurile tale prin diverse poziții, sau chiar domenii, ar putea aduce un plus de valoare organizației. 

Dezavantajele schimbării dese ale locului de muncă

Dincolo de beneficiile care vin la pachet cu multe joburi trecute în CV, există și cealaltă jumătate a realității. Aceea în care există și o serie de dezavantaje ale schimbării dese de locuri de muncă. Acestea nu afectează în profunzime, dar pot avea un impact negativ, așa că este bine să le conștientizezi, să ți le asumi și să le dai treptat un ”upgrade” pentru a le repoziționa în categoria de beneficii.

  • Instabilitate – poți fi perceput ca cineva pe care angajatorul nu se poate baza, care va pleca la prima oportunitate pe care o vede ca fiind mai bună 
  • Dificultatea în găsi un loc de muncă – se poate să-ți fie din ce în ce mai greu să găsești un job, din cauza neîncrederii cauzată de schimbarea frecventă a locurilor de muncă
  • Nesiguranța expertizei – o serie de roluri diferite îți pot crea impresia că știi câte puțin din toate. Și nu e nimic rău în asta! Totuși, important pe termen lung este să ajungi să stăpânești cu adevărat un anumit domeniu. 
  • Satisfacția scăzută pentru că nu ai petrecut multă vreme pe un anumit rol sau într-o anumită companie, mai mult ca sigur nu ai ajuns să cunoști toate aspectele care țin de munca acolo. De aceea, este foarte posibil ca tot migrând să fi dezvoltat tendința de a te concentra într-o mai mare proporție pe aspectele negative care pot apărea odată cu un nou job, lucru care inevitabil conduce la o satisfacție a muncii foarte scăzută.
  • Salariu nu tocmai competitiv – în foarte multe cazuri, fiecare schimbare de job, după un timp relativ scurt petrecut într-o companie, presupune că o vei lua de la capăt nu doar cu noi oameni, dar și cu un nou salariu, care, surpriză, va fi în zona minimă a grilei stabilite pentru poziția pe care vrei să o ocupi.

Dacă dai la o parte șirul de joburi, rămâne experiența, rămân calificările și aptitudinile la care ai lucrat în mod constant, indiferent de numărul locurilor de muncă. Mai mult, putem vorbi și despre o dezvoltare a abilităților de interrelaționare. Iar combinația potrivită între competențe tehnice și soft skills e un aspect esențial, pe care trebuie să-l ai în vedere în carieră. Un aspect ce pune orice candidat pe lista scurtă a unui recrutor/ într-un proces de recrutare și selecție. 

Dacă un mediu de lucru nu a acoperit în trecut aceste nevoi ale tale, se prea poate să fi migrat, în căutarea unui mediu care o va face iar un recrutor bine pregătit va avea dispoziția de a înțelege acest lucru și de a-l trata ca atare, nu ca pe o slăbiciune.

Dacă ai schimbat multe joburi în doar câțiva ani și te întrebi dacă să le treci pe toate în CV sau nu, răspunsul este destul de simplu:

  • concentrează-te pe specificul rolului pentru care vrei să candidezi
  • dacă job description-ul acestuia pune accent pe cerințe și responsabilități, evidențiază în CV-ul tău secțiunea dedicată experienței și aptitudinilor, astfel încât să le explici mai pe larg
  • dacă rolul pentru care vrei să candidezi este pentru o companie mare, atunci ar fi de preferat să păstrezi în CV doar joburile cu adevărat relevante și, la fel, să dezvolți semnificativ secțiunea de experiență, aptitudini etc.
  • dacă rolul pentru care candidezi este într-o societate mică, poate chiar locală, atunci poți păstra în CV toate joburile pentru că, cel mai probabil, interviul va fi o idee mai informal și vei avea ocazia să vorbești despre toate acele poziții și etape, 1 la 1

Nu există o rețetă universală care să garanteze că păstrarea joburilor în CV sau trierea lor este varianta ideală, dar trebuie să citești cu atenție fiecare anunț care crezi că ar reprezenta o oportunitate, astfel încât să personalizezi aplicația cât mai inspirat.

Important este să nu uiți că toate experiențele anterioare, tot bagajul de cunoștințe și abilități te ajută să îți creezi un palmares eclectic și să te sprijine în a-ți construi imaginea unui profesionist pe măsură.

Articolul anterior

Timișoara câștigă încă un investitor de top: Corratec, unul dintre cei mai mari producători de biciclete din lume

Articolul următor

Am încredere în tine, șeful meu!

Articole din aceeași categorie
Citește

Cum iei pulsul schimbării?

Schimbarea fără rezultate măsurabile și aliniate la obiective este aflare în treabă. Este o intenție nefinalizată, o tentativă…
Total
31
Share