Amalia Sterescu extinde serviciile Public Speaking School la nivel național și va instrui, în 2020, peste 350 de cursanți

Unul dintre cei mai apreciați consultanți de leadership, personal branding și public speaking din România extinde la nivel național serviciile oferite de Public Speaking School, prima școală de instruire și coaching în public speaking, lansată în 2013.

Școala fondată de Amalia Sterescu vizează instruirea, în 2020, a peste 350 de copii și tineri cu vârste între șase și 18 ani, dar și a profesorilor din școlile private și publice.

“Demarată inițial ca un proiect de pregătire a profesioniștilor din toate domeniile în public speaking, Public Speaking School a instruit peste 1.200 de profesioniști din România și de peste hotare. Din 2017, a lansat primul program de luptă cu timiditatea copiilor prin public speaking, Speaking Hero, dar și Speaking Hero Club, unde copiii își pot perfecționa și exersa abilitățile dobândite la cursuri de public speaking absolvite anterior. Am extins aria serviciilor noastre în toată țara, pentru toate categoriile de vârstă școlară (6-18 ani) și ne adresăm prin oferta noastră și școlilor private ce doresc să introducă public speaking ca și materie opțională. De asemenea, oferim tot sprijinul școlilor și profesorilor din sectorul public, care doresc să se inițieze în public speaking”, spune Amalia Sterescu.

Credem că te-ar interesa și: Corporatistul din Pipera

În forma actuală, Public Speaking School cuprinde sesiuni de training grupate pe categorii de vârstă de la șase la 18 ani. Cursurile urmează o programă adaptată nivelului de dezvoltare cognitiv și emoțional al tinerilor, dar și nevoilor individuale ale fiecărui cursant. Pe lângă componenta teoretică, programele conțin jocuri, exerciții practice și de improvizație, menite să le dezvolte imaginația, să-i ajute să-și descopere curajul de a ieși în față, de a vorbi și de a-și exprima deschis ideile pentru a comunica eficient. Noile variante de curs vor fi susținute atât de Amalia Sterescu, cât și de profesioniști acreditați în public speaking și premiați la concursuri de profil locale și internaționale.

“Adăugarea de noi servicii în portofoliul Public Speaking School a venit ca un răspuns firesc la nevoia copiiilor și a tinerilor de a se adapta la o lume  în care comunicarea, față în față sau în mediul virtual, este foarte importantă. De altfel, în școala noastră, le oferim cursanților șansa de a exersa diferite tipuri de discurs pentru diverse tipuri de public, dar și de a învăța cum să comunice în era digitală”, arată Amalia Sterescu.

De ce aleg părinții cursuri de vorbit în public pentru copiii lor

Potrivit Amaliei Sterescu, părinții sunt tot mai interesați de cursuri și programe de public speaking și dezbateri pentru copiii lor, deoarece își doresc ca ei să aibă acces la programe de consiliere la care generațiile anterioare nu au putut aspira. Părinții care aleg acest tip de cursuri sunt adulți care au experimentat timiditatea sau anxietatea de a vorbi în public ca profesioniști și își doresc pentru copiii lor ca acesta să nu fie un impediment în dezvoltarea lor viitoare ca elevi și, mai târziu, ca profesioniști pe o piață globală.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

O altă categorie de cursanți este cea cu înclinație spre comunicare. Părinții îi îndrumă către programe de public speaking pentru a-și dezvolta aceste aptitudini. Există și tineri care urmează cursurile Public Speaking School pentru a primi suport și mentoring în carieră, pentru a se prezenta mai bine la un interviu, pentru a putea exprima mai bine ce îi face diferiți ca viitori studenți sau membri ai unor programe de internship.

Un alt motiv pentru care părinții își îndreaptă copiii către cursuri de public speaking este și faptul că aceștia au nevoie de modele de comunicare veritabile, pe lângă persoanele din familie sau profesorii din școala pe care o urmează. “Uneori, vedem emoția copilului nostru expus în fața grupului sau fâstâceala lui pe scena unui eveniment și ne-am dori să-l putem ajuta mai mult. Alteori, suntem uimiți de ușurința cu care comunică și ne întrebăm oare ce am putea face mai mult cu acest talent? Sau avem un tânăr care are nevoie de creionarea unei direcții pentru a deveni un lider mâine. Printr-un curs de public speaking, un copil învață să se exprime pe sine, învață să-și stăpânească emoțiile, să se facă auzit în fața publicului”, explică Amalia Sterescu.

Amalia Sterescu estimează că principalele orașe în care cererea pentru programele Public Speaking School va fi importantă vor fi Cluj-Napoca, Iași și Brașov.

DESPRE AMALIA STERESCU

Este Leadership Consultant, Personal Branding Strategist, Public Speaking Coach și autor al cărții “Tango cu viața”. Are 22 de ani de experiență profesională și a activat în mediul corporate, dar și ca antreprenor. Din 2012, și-a început călătoria antreprenorială și a înființat Outsourcing Advisors, primul portal al comunității de outsourcing din România. În 2013, a fondat Public Speaking School. De atunci, a instruit peste 1.100 de profesioniști. Din 2018, și-a extins aria serviciilor profesionale prin lansarea Branding YOU, prima agenție de branding personal din Europa de Est. Misiunea sa este de a-i ghida pe profesioniști, de a-i antrena în drumul spre next level, în business și nu numai, având la bază o experiență vastă în leadership și calificări și certificări în coaching, public speaking și personal branding, obținute cu cei mai buni profesioniști din lume.

DESPRE PUBLIC SPEAKING SCHOOL

Este prima școală de pregătire și coaching în public speaking și carieră. Se adresează elevilor  împărțiți pe trei grupe de vârstă (6-9 ani, 9-14 ani, 14-18 ani) prin programe adaptate etapelor lor de dezvoltare. Școala vizează și managementului și profesorilor din școlile private din România, dornici să implementeze programe de instruire în public speaking pentru elevii și profesorii lor.

Articolul anterior

Ministerul Sănătății scoate la concurs 80 de posturi de medici și farmaciști, în spitalele din țară

Articolul următor

Ce salarii cred românii că merită: majoritatea s-ar mulțumi cu cel mult 3.000 de lei

Articole din aceeași categorie
Total
1
Share