Angajații Provident au muncit 1.500 de ore, pentru 17 proiecte, în Luna Voluntariatului

Peste 1.500 de ore de voluntariat, într-o singură lună. De la asamblarea scaunelor rulante, până la curățenia și renovarea unui orfelinat, 395 de angajați ai Provident s-au implicat în 17 proiecte din țară, în Luna Voluntariatului.

Asamblarea scaunelor rulante pentru persoanele cu dizabilități, curățenia unui orfelinat pentru copiii care încearcă să își reconstuiască viața departe de sărăcie, abuzuri sau abandon, construcția de case pentru familiile nevoiașe și lucrări de reparații interioare și exterioare, în creșe, grădinițe și școli, au fost o parte dintre reperele Lunii Voluntariatului, pentru aproape 400 de angajați ai Provident Financial România.

Fiecare săptămână din luna mai a adus proiecte de voluntariat menite să aducă mai mult bine persoanelor care au nevoie de sprijin, iar angajații Provident implicați în fiecare acțiune au cumulat 1.484 de ore de muncă, în timpul programului de lucru.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

În București, persoanele cu dizabilități susținute de Fundația Motivation au, de acum, noi bănci și scaune din lemn, dar și mai multe scaune rulante asamblate. Tot aici, centrul ce găzduiește copiii aflați în grija Mia’s Children a trecut printr-o curățenie generală, vechile paturi au fost dezmembrate, iar instalațiile electrice și corpurile de iluminat au primit o revizie. Cei 167 de copii sprijiniți de Fundația Hand2Hand au toate produsele de igienă necesare și noi haine și jucării, de care se pot bucura zi de zi. Proiectele din Capitală au inclus și un alt tip de voluntariat: curățenie și cosmetizare, cu susținerea asociației Team Work, în câteva segmente-cheie ale Grădinii Botanice.

În țară, la Văratec, tinerii care merg în taberele Motivation se pot bucura de grupuri sanitare construite de la zero și renovate, și de o cantină și bucătărie proaspăt zugrăvite. Copiii cu nevoi speciale dintr-un centru din Ploiești au terenul de joacă renovat, la fel ca întreaga curte, iar cei care merg la una dintre grădinițele din Sibiu au găsit gardul și băncuțele vopsite, iarba tunsă și curtea reamenajată.

Constanța a fost gazda unui proiect ce a implicat resurse și dăruire, iar un centru de reabilitare a copiilor cu nevoi speciale are vestiare renovate, cu podeaua schimbată, o cantină reabilitată și noi mese și scaune. Sub coordonarea unei echipe de profesioniști, angajații Provident au ridicat pereții și acoperișul unei case pentru o familie de șapte persoane din Iași. Două săli de clasă ale unei școli din Dolj sunt mai primitoare, odată cu renovarea și schimbarea mobilierului, iar în Botoșani, o sală de sport a fost finalizată și echipată corespunzător, pentru cei 160 de elevi.

Luna Voluntariatului este o inițiativă a International Personal Finance, menită să identifice și selecteze proiectele, grupurile și persoanele ce pot beneficia de sprijin, în ţările în care grupul este prezent. Programul a adus, pentru fiecare proiect în parte, câte o echipă de voluntari și resursele necesare pentru a îmbunătăţi standardele de trai ale beneficiarilor.

Din 2006, Provident a investit în România peste 300 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu peste 100 de milioane. Cu peste 2.300 de angajaţi, este al doilea cel mai mare angajator britanic din România. Dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială, în care a investit până acum peste 1,1 milioane de euro.

Articolul anterior

Edenred activează serviciul Apple Pay, pentru cardurile de masă Ticket Restaurant

Articolul următor

Antena Group are un nou Chief Financial Officer

Articole din aceeași categorie
Total
17
Share