Agenţia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a anunţat graficul de desfăşurare a burselor locurilor de muncă ce se vor organizate, la nivel național, în acest an.
În 12 aprilie, va fi organizată, la nivel naţional, Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Obiectivul său principal îl constituie creşterea gradului de ocupare al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prin corelarea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, cu posibilitatea interacţiunii directe dintre angajatori şi solicitanți.
În 18 octombrie este programată Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, cu scopul de a facilita accesul tinerilor la locurile de muncă disponibile pe piaţa muncii şi interacţiunea directă a acestora cu agenţii economici. În fiecare județ, în funcție de evoluţia pieţei muncii locale, de condițiile locale și de solicitările agenților econmici, vor mai putea fi organizate şi alte tipuri de burse pentru diferite meserii sau ramuri de activitate.