Electromontaj își extinde echipa printr-o campanie amplă de recrutare

Pilon central al Grup EM și lider de piață în infrastructura energetică, Electromontaj își extinde accelerat echipele ca parte integrantă a strategiei sale de expansiune.

de A M

Cu un portofoliu activ de peste 200 de proiecte strategice, dintre care patru de importanță națională, aflate în diferite faze în România și în Cipru, Olanda sau Polonia, compania își redefinește capacitatea operațională.

Strategia de dezvoltare vizează și o creștere a echipei. Electromontaj desfășoară o campanie masivă de recrutare, adresată atât specialiștilor de execuție (electricieni, lucratori la înălțime), cât și experților în coordonare și management de proiect. Posturile disponibile pot fi găsite aici.

Dana Preda, Director HR @ Electromontaj: „Electromontaj înseamnă astăzi o forță unită de peste 1.500 de profesioniști, distribuiți în sediile noastre din București, Pitești, Craiova, Bacău și recent redeschisa sucursală din Iași, dar și în echipele internaționale din Cipru, Polonia și Olanda.

Extinderea în afara granițelor reprezintă validarea maturității noastre strategice. Creșterea nu înseamnă doar cifre, ci consolidarea unei culturi bazate pe excelență, siguranță și sustenabilitate. Oamenii transformă oportunitățile de business în proiecte de pionierat, iar investiția în ei reprezintă prioritatea noastră nr. 1”.

Dezvoltare profesională prin școala proprie de calificare

Dincolo de atragerea de noi talente, Electromontaj își asumă rolul de formator pentru generațiile viitoare. Prin propria școala de calificare PRO ELM, autorizată de Ministerul Muncii și Ministerul Educației, organizează de peste 14 ani cursuri specializate pentru electricieni.

Dana Preda: „În această nouă etapă de expansiune, ne concentrăm pe două direcții strategice clare: aducerea de noi specialiști care rezonează cu valorile noastre și dezvoltarea continuă a colegilor existenți. Construim o organizație robustă, pregătită pentru viitorul energetic al Europei, și ne bazăm pe decizii echitabile, coerență și o viziune clară asupra valorificării potențialului uman”.

Performanța recentă a companiei este marcată de realizări emblematice. Electromontaj a finalizat instalarea primelor doua instalații STATCOM din Rețeaua Electrică de Transport a României (în stațiile Sibiu Sud și Bradu), o premieră tehnologică absolută pentru sud-estul Europei. Acestora li se adaugă finalizarea Amenajării hidroameliorativă Pietroiu – Ștefan cel Mare, racordarea la SEN a centralei electrice fotovoltaice Vifor (proiect major de 460 MW) și primul proiect in Finlanda: o linie electrică aeriană în dublu circuit de 400 și 110 kV, întinsă pe o lungime de 66 de kilometri.

Viitorul imediat înseamnă proiecte de o complexitate ridicată, precum proiectul de retehnologizare a hidrocentralei Vidraru, transformarea stației Alba Iulia în prima stație complet digitală din România și construcția LEA 400 kV Gădălin–Suceava.

DESPRE ELECTROMONTAJ

Parte din Grup EM, proiectează, construiește, modernizează și întreține infrastructura energetică națională din 1949. Lider pe piața din România și cu proiecte realizate pe patru continente, oferă soluții complete pentru infrastructura de transport și distribuție a energiei electrice și pentru dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă.

DESPRE GRUP EM

Reunește expertiză multidisciplinară și capacități industriale pentru implementarea proiectelor complexe de infrastructură și construcții. Cu peste 2.000 de angajați, dispune de competențe tehnice și operaționale critice în gestionarea proiectelor de anvergură și acoperă toate etapele tipice, de la  definirea solutiilor tehnice în faza de proiectare, până la execuție și mentenanță. În sectorul energetic, contribuie la retehnologizarea și dezvoltarea infrastructurii existente și susține tranziția către un sistem energetic mai sustenabil. Grup EM include companiile Electromontaj, Hidroconstrucția, Emfor, Electrotehnica EM și Iproeb.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.