În ziua în care se anunțau tăieri masive la rectificarea bugetară de la educație și marile investiții, am mers la un spital din oraș, pentru a promova o ofertă și pentru a discuta cu potențialii mușterii.
Ovidiu Halunga
Contributor
Când am intrat în curtea instituției, am dat cu ochii de trei pacienți, care se răcoreau la umbra unor copaci. Din telefonul unuia dintre ei, răsuna răgușit o manea. Nefiind cunoscător sau fan al acestui gen muzical, la început am ignorat fondul muzical al dezolantului peisaj și am dat să intru în clădire. Când să deschid ușa, am realizat că maneaua din telefon era celebra „Așa trec zilele mele”, a lui Minune, sau cum îl mai cheamă acum.
Am recunoscut melodia datorită repetatelor știri, de pe diverse posturi TV, care menționau că a făcut furori la două festivaluri cu pretenții: Neversea și Electric Castle. După ce am părăsit spitalul, înainte de a urca în mașină, am simțit nevoia să fumez o țigară. După primele fumuri, îmi venea să plâng. Să plâng fiindcă așa de mizerabil încep să treacă și zilele mele, într-o societate manelizată, în care analfabeții se cațără pe funcții înalte și cântă toată ziua, pe la televiziunile prietene, „să moară dușmanii mei”, interlopii au ajuns colaboratori ai instituțiilor de forță, iar copila mea riscă să ia drept model vreo vedetă-țoapă, cu buze de urs buzat.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Dacă mergem în ritmul ăsta, peste câțiva ani, cine o să meargă la vreun spectacol de operă o să riște arestarea. Politicienii, și de pe stânga, și de pe dreapta, nici nu concep să facă o nuntă sau botez fără vreo celebritate din lumea maneliștilor.
Acum câțiva ani, după ce m-am întors din Grecia, aveam o problemă cu muzica ce răsuna la unele terase sau din mașinile unor băieții răi. Cât am stat în hotel în Grecia, aveam un singur canal TV care mergea și era unul de muzică grecească. În România, părea cunoscută linia melodică a manelelor, dar aveam probleme cu versurile. M-am tot chinuit, până am realizat că nu stau Minune sau Salam cu pana în mână să compună muzică ca Mozart, ci totul este un plagiat, dar nouă ne place plagiatul.
Acum, și cu tristul caz de la Caracal, mă gândesc că sunt zeci de imagini de la diverse petreceri din Caracal, în care politruci, interlopi și reprezentanți ai unor instituții își leagănă înlănțuiți burțile și cefele pe muzici săltărețe, cu iz oriental.