Săptămâna trecută, într-una din ședințele de coaching pentru succes la interviu, am discutat cu doamna X (m-a rugat să-i păstrez anonimatul) despre codul vestimentar de la serviciu și cum ar trebui să se îmbrace – având în vedere dorința ei de avansare în carieră.

Aurel Rusu
I believe in progress, not in perfection
Răspunsul meu de atunci a fost axat în jurul momentului când am aflat și eu, pentru prima dată, că există o legătură strânsă între felul cum ne îmbrăcăm, felul cum suntem percepuți de cei din jurul nostru și șansele/ ocaziile de promovare în viața profesională.
Îmi aduc aminte și acum, limpede ca „bună ziua”: mă plimbam în Piața Victoriei din Timișoara, într-un weekend, cu foarte bunul meu prieten, Mario, și vorbeam de serviciu, provocări, frustrări, dorințe, etc. Eu îi spuneam că mi-aș dori să cresc un pic în cadrul organizației, să am mai multă „greutate” în firmă, să fiu „mai mare”. Iar el m-a întrebat, foarte senin, cum mă îmbrac la serviciu. Nedumerit, i-am răspuns din reflex (era și vară afară): tricou, blugi, teneși!
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
La care el a început să râdă și mi-a zis: vezi, Aurel, aici e problema. Îmbrăcat așa, nu te va lua nimeni în serios! Vei fi privit întotdeauna ca un adolescent, ca un tinerel care e la începutul carierei și care nu poate să ducă mai multe responsabilități! Dacă vrei să fii tratat ca un bărbat matur și competent, îmbracă-te ca unul. Ăsta e primul pas! Al doilea pas, evident, este să fii matur și competent! Dar atâta timp cât vei afișa imaginea nepotrivită, șansele ca cineva să vadă potențial în tine sunt mici, foarte mici!
Evident, nu-mi plăcea ce auzeam! Toți colegii mei se îmbrăcau așa, lejer, și mi-era aiurea să mă îmbrac eu altfel decât ei. Dar atunci mi-am dat seama că eu îmi doream altceva decât își doreau colegii mei. Drept urmare, avea sens să fac ceva diferit față de colegii mei.
Mario a continuat și mi-a spus că și la el lucrurile s-au schimbat la vreo jumătate de an după ce a început să poarte cămăși și pantaloni chino, în detrimentul tricourilor și blugilor. Atunci a primit prima ofertă pentru un post de șef de echipă (middle management), pe care a acceptat-o. Și a continuat să se îmbrace în acord cu jobul de la nivelul următor –> și a fost și este într-o continuă ascensiune pe scară ierarhică.
Evident, să te îmbraci pentru jobul pe care îl dorești nu este suficient, dar este de ajutor. Te face să fii vizibil în ochii celor care caută oameni pentru jobul pe care îl dorești!
Când am ajuns acasă, mi-am adus aminte de clipul lui Antonio, care acoperă exact același subiect: cum să te îmbraci la serviciu sau la interviu. Îți recomand cu mare drag să-l urmărești!
Mai mult, am descoperit încă un articol interesant (cum să-ți impulsionezi cariera), care vorbește și el despre importanța vestimentației la serviciu, atunci când ești în căutarea unui job nou, unor responsabilități noi sau a unei promovări.
Te salut,
Aurel









