Asirom VIG: Florin Niculescu preia funcția de director de Subscrieri

Una dintre cele mai importante companii de asigurări din România îl numește pe Florin Niculescu în funcția de director al Diviziei de Subscrieri și Reasigurări.

Florin Niculescu, care va coordona o echipă de 23 de oameni, aduce aproape 20 de ani de experiență în domeniul asigurărilor și este considerat unul dintre cei mai buni specialiști în subscrieri din industrie. A ocupat funcții de management, în România și în străinătate, în companii precum Uniqa Asigurări, Generali Asigurări, AIG Europe și Marsh & McLennan Companies.

„Credem că schimbarea vine din interior și luăm constant măsuri pentru a ne perfecționa. Ne concentrăm pe a avea alături cea mai bună echipă de profesioniști, care să deservească și să vină în întâmpinarea clienților noștri. Ne bucurăm să îl avem alături pe Florin Niculescu, care vine cu o suită importantă de cunoștințe în industrie și o expertiză centrată pe client – calități pe care dorim să le valorificăm la nivelul întregii echipe”, declară Juraj Lelkes, CEO Asirom Vienna Insurance Group (Asirom VIG).

Anul trecut, compania a adoptat măsuri de eficientizare a operațiunilor, care să îmbunătățească experiența clienților. „Am avut mereu convingerea că succesul procesului de subscriere, pentru toate părțile implicate – clienți, asigurator, intermediari -, necesită o înțelegere profundă a expunerilor la risc și a nevoilor specifice clienților. Sunt încântat să mă alătur echipei de profesioniști a Asirom VIG, care se concentrează pe maximizarea satisfacției clienților și pe colaborarea pe termen lung cu ei”, spune Florin Niculescu.

Florin Niculescu a absolvit Facultatea de Inginerie din cadrul Universității Politehnica din București. În noua sa funcție, va viza optimizarea portofoliului de asigurări generale al Asirom VIG și creșterea pe toate segmentele non-viață. Asirom VIG are o cotă de piață de 11,4 la sută și este a treia companie din piața de asigurări, potrivit datelor din 2016 ale Autorității de Supraveghere Financiară.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share