Compania Auchan Retail inaugurează un nou centru logistic, al doilea din România, în Călan, județul Hunedoara.
Cu o suprafață de depozitare de 22.000 mp, noul depozit găzduiește produse la temperatură ambientală și proaspete, precum și spații de birouri. Suprafața centrului, prevăzută a fi extinsă în următorii ani, trece de 67.000 mp și include zona de depozitare, spații verzi și zone de facilități pentru personal și transportatori. Centrul logistic de la Călan va susține strategia de dezvoltare a companiei prin creșterea capacității logistice, îmbunătățirea nivelului de disponibilitate a produselor și un grad ridicat de prospețime a acestora.
Aici activează 150 de persoane, angajați ai Auchan și ai partenerului Yusen Logistics România, furnizor de servicii logistice. Potrivit companiei, ei beneficiază de condiții superioare de desfășurare a activității, cu spații noi de birouri și de relaxare și posibilitatea de a accesa noi meserii.
„Am ales această locație și pentru că ne dorim să aducem valoare în comunitățile în care ne derulăm activitatea. Călan face parte dintr-o zonă defavorizată și este unul dintre fostele orașe mono industriale în care disponibilitatea locurilor de muncă reprezintă una dintre principalele probleme ale comunității”, declară Teodor Șerban, director Eficiență și Proiecte, Auchan Retail România.
Angajații au la dispoziție facilități precum spații de relaxare, zone de servit masa, vestiare, parcare proprie, iar în viitor va fi amenajat și un teren de sport. Centrul logistic oferă și șoferilor de TIR avantaje precum zone de dușuri, activități sportive și de relaxare.
Lucrările de construcție au fost finalizate în 2021, iar centrul logistic este operațional. Noua locație va prelua activitatea logistică din platformele regionale Deva și Băcia, care asigurau fluxul operațional în zonă, deservind 12 hipermarketuri și două supermarketuri Auchan și peste 140 de magazine din stațiile Petrom.
Proiectul completează strategia de aprovizionare a companiei și va permite gestiunea unor fluxuri noi de marfă în regiune – produse refrigerate, congelate și textile. Va îmbunătăți calitatea serviciilor oferite clienților printr-o disponibilitate ridicată a produselor la raft și un grad de prospețime superior pentru toate formatele de magazine ale Auchan.
Noul centru logistic are o capacitate de stocare de 13.000 de paleți și oferă posibilitatea de a livra 15 milioane de colete anual. Depozitul este prevăzut cu 42 de rampe de descărcare și încărcare TIR-uri, cu capacitatea de a recepționa zilnic 1.500 de paleți.
Noul centru va ajuta la reducerea emisiilor de CO2 prin scurtarea rutelor de aprovizionare și optimizarea rutelor de transport. Depozitul este catalogat ca făcând parte din clasa A, eficient din punct de vedere energetic. Instalațiile frigorifice prevăd un consum redus de energie, cu 25 la sută mai mic față de variantele tehnice obișnuite.
Pe lângă campusul de la Călan, Auchan operează un spațiu logistic cu o suprafață de 71.000 mp în Ștefăneștii de Jos, lângă București, inaugurat în 2020. Depozitul are o capacitate de stocare de 40.000 de paleți, iar aici își desfășoară activitatea 500 de persoane, angajați ai Auchan și ai celor doi furnizori de servicii logistice. Centrul din Ștefănești deservește 47 de hipermarketuri, supermarketuri și magazine de proximitate MyAuchan, și magazine din stațiile Petrom din sudul și sud-estul țării.