BMW caută parteneri în România

de A M

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, a discutat, ieri, la München, cu reprezentanţi ai concernului german BMW, despre stategia de dezvoltare a grupului german şi despre posibilităţile de implicare a companiilor româneşti în implementarea acesteia.

„În contextul expansiunii conceptului de mobilitate electrică la nivel global, paradigma competitivităţii se schimbă. Producători de maşini cu tradiţie de peste 100 de ani în industrie, precum BMW, îşi caută noi parteneri, pe noi pieţe, iar companiile din România sunt vizate în context”, a declarat ministrul Petrescu, potrivit News.ro.

Conform ministrului, noua orientare a  producţiei de maşini spre maşini electrificate, în concordanţă cu politica mondială de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, creează mult spaţiu de acţiune actorilor români din sectorul industrial, IT, dar şi în cel de creare a infrastructurii necesare utilizării unor astfel de maşini. „În urma întâlnirilor de la începutul acestui an, de la Bucureşti, BMW a demarat un proiect de selecţie a companiilor de IT româneşti ce vor produce software pentru grupul german”, afirmă Alexandru Petrescu.

BMW Group este recunoscut drept cel mai important jucător de pe piaţa românească pe segmentul autovehiculelor electrificate. Una din două maşini electrice şi unul din trei vehicule plug-in hybrid vândute în 2016 în România sunt produse de grupul german.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.