De scurt timp, specialiștii în logistică de la Hödlmayr sunt responsabili de distribuirea tuturor autovehiculelor Dacia fabricate în Pitești, către dealerii din Germania.
Volumul este de circa 22.000 de vehicule pe an, ceea ce înseamnă până la 450 de unități distribuite pe săptămână. „Am reușit încă o dată să ne diferențiem datorită conceptului nostru holistic de transport – suntem cunoscuți în această branșă pentru eficiență și fiabilitate. Această imagine și încrederea care ne este acordată sunt rezultatul muncii noastre asidue și al investițiilor permanente din ultimii 17 ani, în afacerea noastră de bază – logistica transportului de vehicule”, declară Tamer Sen, director general Hödlmayr Logistics România.
Hödlmayr Logistics este a doua companie de logistică de transport auto din România și are acum peste 200 de angajați. Flota de vehicule este compusă din peste 100 de transportoare speciale. Sediul din Bâscov include o capacitate de depozitare pentru circa 5.000 vehicule și asigură, pe lângă soluțiile de transport, și numeroase măsuri de service și de finisare și asigurare a calității. Cifra de vânzări a filialei Hödlmayr din România s-a ridicat, în 2018, la 21 milioane de euro.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Die Hödlmayr International AG este o companie de familie din Schwertberg (Austria), specializată în logistica transporturilor auto. Compania s-a specializat pentru întreg lanțul de aprovizionare – de la preluarea vehiculelor din fabrică/ portul de intrare, până la livrarea către dealerii auto/ proprietarii de flote. Livrează anual în jur de 1,75 milioane vehicule. Hödlmayr International AG și filialele sale din 16 țări însumează 1.900 de angajați. În total, grupul dispune de peste 800 transportoare auto speciale, 12 sisteme de tractare și o suprafață de depozitare de aproximativ 1,3 milioane mp, pentru circa 55.000 vehicule. Cifra de afaceri a societății s-a ridicat, în anul precedent, la 285 milioane de euro.