Filiala specializată în credite de consum a BRD-Groupe Société Générale l-a numit pe Marc Rey în funcția de director general, poziţie ocupată anterior de Eric Dhoste.
Cu o carieră de 29 de ani în Société Générale, Marc Rey s-a alăturat BRD Finance în septembrie 2015, în funcția de director general adjunct, responsabil cu dezvoltarea comercială și a noilor canale de distribuție, precum și de îmbunătățirea eficienței proceselor. Anterior, a ocupat diferite funcții la nivel internațional, în cadrul grupului, în zona de credite de consum.
Noul director general are ca obiectiv dezvoltarea activităţii BRD Finance în domeniul creditelor de consum. „Dinamica perioadei actuale ne permite, prin digitalizare și fluxuri simplificate, să ne eficientizăm activitatea. Pe parcursul mandatului pe care tocmai l-am început, ne vom concentra pe îmbunătățirea serviciilor oferite clienților și partenerilor noștri. Dezvoltarea activităţii şi a portofoliului, dar și diversificarea produselor şi a canalelor de distribuţie, rămân în topul priorităților noastre. Folosind resursele adunate de-a lungul anilor și tehnologie de ultimă oră, ne dorim să oferim aceleași standarde înalte, siguranță și soluții financiare de calitate”, declară Marc Rey.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
BRD Finance gestionează un portofoliu de peste 200.000 de clienţi şi colaborează cu o reţea extinsă de parteneri, la nivel naţional. Eric Dhoste va continua să împărtășească din experiența acumulată de-a lungul anilor în calitate de membru al Consiliului de Administrație.
DESPRE BRD FINANCE IFN
Este membră a Diviziei de Servicii Financiare Specializate din cadrul Société Générale şi beneficiază de experienţa internaţională a grupului în acordarea creditelor de consum. Compania este activă pe piaţa românească din aprilie 2004 și a devenit unul dintre liderii pieţei creditelor de consum. Administrează o gama diversificată de produse şi servicii financiare și oferă credite de consum, carduri de credit, credite auto sau credite de nevoi personale. Strategiile de dezvoltare au susţinut încheierea de parteneriate cu firme importante din retail, DIY, electronice şi electrocasnice, mobilă, auto.