Compania Wienerberger România a achiziționat afacerea cu cărămidă de la Buzău a Search Chemicals, inclusiv activele societății și o carieră de argilă.
Fabrica de cărămidă de la Buzău a intrat în conservare în 2011 și a fost repornită în 2014, cu funcționare la o capacitate redusă. Preluarea fabricii din Buzău duce la îmbunătățirea acoperirii geografice pentru activitatea Wienerberger pe piața de zidărie.
Wienerberger va demara un program de investiții pentru retehnologizarea fabricii din Buzău. Compania are în plan retehnologizarea facilităților de producție, în următoarele luni, pentru a le aduce la standardele internaționale ale grupului și pentru a oferi produse de calitate ridicată pe piața din România. De asemenea, Wienerberger își va consolida poziția de angajator pe piața locală – personalul fabricii va fi păstrat și va beneficia de programe de formare profesională. „Această achiziție și investițiile pe care le vom face pentru retehnologizarea fabricii arată implicarea pe termen lung pe care Wienerberger o are în dezvoltarea pieței locale, atât pe partea de producție, cât și pe partea de susținere a dezvoltării construcțiilor rezidențiale, prin utilizarea de materiale de construcție de calitate, adaptate nevoilor actuale ale beneficiarilor finali din România. Toate demersurile Wienerberger din ultimii 18 ani, de la intrarea pe piață românească, au fost în spiritul dezvoltării durabile și arată angajamentul companiei de a susține nevoile unei piețe în crestere”, declară Corneliu Fecioru, Managing Director Sales & Marketing, Wienerberger România.
În ultimii 18 ani, în țară au fost construite peste 160.000 de case cu cărămizi produse la fabricile Wienerberger din România: Gura Ocniței, Sibiu, Triteni. Compania este prezentă pe piața locală din 1998 și deține trei fabrici de producție blocuri ceramice, la Gura Ocniței, Sibiu și Tritenii de Jos. Fabrica din Gura Ocniței este cea mai mare unitate de producție de cărămidă din România și una dintre cele mai importante în Europa Centrală și de Est. De la inaugurare și până acum, a produs peste două milioane de metri cubi de cărămizi Porotherm, aproximativ cât lungimea Ecuatorului, dacă ar fi înșirare cărămizile.
Fabrica de cărămidă din Sibiu produce o gamă largă de produse, distribuite în toată țara. Fabrica din Tritenii de Jos, județul Cluj, este o investiție greenfield. În cadrul acesteia sunt produse blocurile ceramice din gama TermoExpert, cu performanțe termice foarte bune și caracteristici speciale, ce oferă un plus de siguranță zidăriei, în caz de seism. Toate fabricile Wienerberger din România au implementat un program de îmbunătățire a performanței energetice.
DESPRE WIENERBERGER
Înființată în Austria, în urmă cu peste 195 de ani, Wienerberger este o companie cotată la bursa internațională și deține 263 de fabrici în 26 de țări. Wienerberger este lider mondial în producția de blocuri ceramice și numărul 1 în Europa în producția de cărămizi pentru fațadă și în producția de țigle ceramice.