Cei mai mari cinci producători locali de medicamente au rulat 2 miliarde de lei, în 2018

de A M

Primii cinci cei mai mari producători locali de medicamente, după cifra de afaceri, reprezintă 12,5 la sută din vânzările totale de medicamente.

Terapia, Zentiva, Antibiotice, San­doz şi Biofarm au fost, în 2018, cei mai mari cinci producători de medicamente cu fabrici pe piaţa locală, iar cifra lor de afa­ceri a ajuns la două mi­liarde de lei, arată o ana­liză a ZF, pe baza da­telor de la Ministerul Finanțelor Publice. Toate cele cinci fabrici au terminat cu profit net anul 2018, iar împre­ună au 3.500 de sa­lariaţi, nivel similar cu cel din 2017. 

În top 10 ju­cători de pe piaţa farma, după valoarea vânzărilor (clasament cu Abbvie pe primul loc), doar două din zece companii au şi producţie în România. Ceilalţi sunt importatori.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

România mai are puţine fabrici care produc local medicamente. Pe piață activează circa 120 de firme care au ca domeniu de activitate fabricarea produselor farmaceutice (CAEN 2120). Aceste companii generează afaceri totale de peste 2,5 miliarde de lei, potrivit datelor Registrului Comerţului. Astfel, dacă sunt excluși primii cinci producători, fabricile mici au vânzări de 500 milioane de lei, ceea ce arată diferenţa uriaşă dintre jucătorii mari şi cei mici.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.