L-am cunoscut acum trei ani. Mi-am dorit să fiu ca el și, de multe ori, am visat să ajung… el. După ce i-am aflat povestea, m-am cutremurat. M-am bucurat în sinea mea că am fost doar spectator, dar am și regretat că nu am fost de la început lângă el.
Ștefan Vâju
Transforming Education in LEGACY
Un amestec ciudat de emoții îmi fierbea în piept, iar aburul fierbinte urca până în creier, căutând raționalul pentru a reduce presiunea. S-a născut în ultima parte a secolului trecut. Așa mi-a spus. Revoluția l-a prins în strada. Habar nu avea ce înseamnă asta, dar a înțeles că poate face totuși ceva cu viitorul lui și mai ales al țării. Atunci a decis să facă ceva.
A început cu semințe pe stadion. Îi mergea binișor, dar afacerea era sezonieră. Îi trebuia ceva și pentru perioada iernii. A cumpărat un video și a început să ruleze filme în spatele blocului, într-un garaj. Acolo avea amenajat un Bar de Zi și vara vindea suc la TEC și înghețată la cornet. Lucrurile au început să meargă bine. A decis să încerce comerțul extern și a început să facă Iugoslavia. Își aduce aminte diminețile geroase în care vindea ambulant în piețe. Dar merita. Devenise important și interesant în comunitate. Făcea bani mulți și îi cheltuia cum dorea, pentru că știa că va face alții.
Habar nu are ce s-a întâmplat sau cum s-a întâmplat dar s-a trezit brusc fără nimic. Și Opelul Vectra cumpărat din Germania trebuia să-l vândă pentru a supraviețui. A realizat că nu avea nimic pus deoparte. A plecat pentru câteva zile la țară, la părinți. I-a ajutat în grădină și a decis să facă o seră mică. S-a trezit după câteva luni că vindea în piață. Au început să vină din nou banii, nu ca înainte, dar era ok.
Avea bacul luat și a mers la facultate. Era privată, dar din banii pe care îi făcea în piață plătea taxele și examenele. Într-o vară, a plecat din nou afară, pentru a mai face ceva bani în plus. Își dorea să renoveze casa părintească, pentru că nu ar fi vândut-o pentru nimic în lume. Își iubea și respecta părinții. Au fost singurii care nu l-au dojenit și nu i-au spus „ți-am spus noi” atunci când a pierdut totul.
Nu a putut rămâne mult afară, căci trebuia să termine școala. În toamna aceea, a cunoscut-o pe ea. De fapt, o știa de mult, dar nu credea că se uită ea la el. Au făcut nunta și cu banii strânși au dat avans pentru un credit. Cu o parte din bani, au cumpărat un apartament decomandat, și cu restul au început o afacere proprie. A mers bine la început, pentru că erau doar ei în piață. Au apărut apoi și alții, iar când au venit multinaționalele au crezut că vor da faliment. Despărțirea părea iminentă. Noroc cu micuții, care erau ca două icoane pentru ei. Au realizat că trebuie să facă ceva cu relația lor și să nu uite de ce sunt împreună. Puteau pleca din țară, pentru că țara nu le oferea nimic – doar taxe, taxe și iar taxe.
Au decis totuși să mai încerce și au început o nouă afacere. S-au redresat. Au vreo 20 de angajați și se gândesc să deschidă și un magazin online. Copiii sunt mari acum. Termină facultatea și vor veni lângă ei în afacere. Cel puțin așa speră. Cel mare a primit o bursă în Anglia și sigur va pleca, dar ei speră să se întoarcă. Pleacă pentru că este foarte revoltat de ce se întâmplă și nu vrea același trecut. Nu îl poate condamna. Și el a încercat asta, dar a venit înapoi acasă. Casa părintească este acum casă de vacanță. Au și ceva credite cu ipotecă, dar speră ca în următorii cinci ani să le închidă.
Se uită la trecut și conștientizează prezentul. Nu regretă nimic. Poate doar faptul că unii dintre cei de azi nu realizează ce bine este acasă. Ce-l doare mai tare este că se simte trădat în țara lui. Dar nu poate să plece. Țara nu i-a greșit cu nimic și în plus undeva în interior simte ceva care-l oprește să plece.
I-am zis că este cel mai bogat sărac. Cu toții îl cunoașteți și îl vedeți în fiecare zi. Este cel care frământă pâinea, culege legumele, crește animalele, distribuie marfa, construiește, programează sau codează ceva. Este antreprenorul român. Cel mai bogat sărac…
