Din 1 august, Paul Maravei este noul director general al Cisco România. După aproape șapte ani la conducerea Cisco România, Dorin Pena a fost promovat la nivel regional.
Paul Maravei are peste 20 de ani de experiență în vânzări și management în Cisco. Înainte de această numire, a fost responsabil pentru vânzările Enterprise din România ale companiei.
A absolvit Facultatea de Calculatoare din cadrul Universității Politehnica București și s-a alăturat echipei Cisco România în 2000, ca Pre-sales Engineer. Din octombrie 2011 până în 2015, a ocupat pozițiile de Manager of Business Development for Global Enterprise și Product Manager for Hybrid Cloud pentru Coasta de Est SUA și a condus strategia de vânzări și servicii a Cisco pentru acea zonă. În 2016, a decis să se întoarcă în România și a preluat rolul de Sales Manager pentru sectorul public.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești