Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) va găzdui, mâine, cel mai mare seminar destinat activității companiilor japoneze din România. Seminarul este organizat de UBB, Facultatea de Business, Japan Business Association în România și Japan External Trade Organization (JETRO) Bucharest Office, cu sprijinul Ambasadei Japoniei în Romania.
Seminarul va fi deschis de Kisaburo Ishii, ambasadorul Japoniei în România, după care vor avea loc prezentări ale companiilor japoneze ce activează în România. „Unul dintre obiectivele Facultății de Business este acela de a crea o punte între mediul de afaceri din România și cel internațional. Prin acest eveniment, dorim și să contribuim la crearea de legături între antreprenorii români și companiile străine care activează pe piața locală. Suntem siguri că Japonia și companiile japoneze pot juca un rol mult mai important în economia României. În acest sens, am creat, la UBB, un Centru Cultural Japonez și primul birou al unei universități din Japonia în România. În perioada următoare, Universitatea Babeș-Bolyai va deschide un oficiu în Japonia și va deveni astfel prima universitate din România cu reprezentanță pe continentul asiatic. Nu trebuie să uităm că orașul nostru găzduiește trei companii mari, cu capital japonez: NTT Data, Fujikura și Ursus, a căror implicare în comunitate este exemplară”, declară conf. dr. Ioan Alin Nistor (foto), decanul Facultăţii de Business din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.
„Japan External Trade Organization (JETRO) este o organizaţie guvernamentală japoneză, care contribuie cu succes la sprijinirea și promovarea comerţului și investiţiilor între România şi Japonia. Conform datelor JETRO, în România există peste 160 de companii japoneze (cu peste zece la sută capital japonez)”, afirmă Keisuke Mizuno, directorul general al Organizației Japoneze pentru Comerț Exterior – JETRO Bucharest Office.