Cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile din România anunță investiții de 4 milioane de euro pentru anul acesta.
Compania a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de peste 23 milioane de euro, în creștere cu circa șapte la sută față de anul precedent. Pentru acest an, Rottaprint estimează o creștere de două cifre a veniturilor.
Investițiile prevăzute pentru 2020 vor fi direcționate pentru dezvoltare software, siguranța angajaților, utilaje prin care se va reduce impactul producției asupra mediului, implementarea unui sistem performant de colectare selectivă, dezvoltarea liniilor de producție pentru etichetele inteligente și finalizarea procesului de certificare pentru siguranța alimentară, conform schemei FSSC 22000.
Credem că te-ar interesa și: Scrisoare deschisă recrutorilor
În 2019, compania a derulat investiții de 1,5 milioane de euro, în extinderea parcului de utilaje, echipamente pentru dezvoltarea unor noi linii de producție, precum cea a cartonașelor promoționale înfoliate sau a capacelor de aluminiu cu embosare pe margine (rim emboss) și software. „În 2020, vom continua dezvoltarea liniilor de fabricație pentru noile categorii de produse intrate în portofoliul Rottaprint și ne întărim angajamentul de a asigura o producție eficientă și prietenoasă cu mediul. Toate aceste investiții, cumulate cu realizările anului trecut, vin în sprijinul optimizării fluxului de producție intern și extinderea gamei de produse”, declară Cristi Nechita-Rotta (foto), director general Rottaprint.

În 2019, cele mai solicitate produse au fost etichetele autoadezive, capacele de aluminiu și etichetele fabricate din folie termocontractibilă. Topul industriilor pentru care producătorul român a livrat anul trecut este condus de industria alimentară și a băuturilor răcoritoare, urmată de vinuri și industria de retail.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
DESPRE ROTTAPRINT
Este cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile din România. Cu o experiență de 29 ani, compania cu sediul în Apahida, județul Cluj, deține patru centre logistice în România (Timișoara, Brașov, Ilfov, Pașcani) și două în Ungaria și Germania, unde lucrează peste 270 de angajați. În 2019, Rottaprint a livrat produse în 11 țări din Europa, Asia și SUA.