EXE Software, companie prezentă pe piața de IT din România de peste 18 ani, are o pondere de circa 40 la sută de persoane de sex feminin, în echipele sale.
Mai mult, o parte dintre ele ocupă poziții-cheie în companie și sunt lideri ce organizează și coordonează activitatea grupurilor pe care le conduc. Asta se întâmplă în contextul în care clasamentele ultimilor ani plasează România pe locul al doilea în Uniunea Europeană, în ceea ce privește țările cu cele mai mari procente în rândul femeilor care studiază în domeniul IT – top din care face parte și Suedia, spre exemplu, aflată pe locul al patrulea.
“Femeile din EXE Software creează diversitate și ne oferă echilibru în echipele noastre. Le regăsim impactul din plin, în departamentele de creație și dezvoltare software Web și BI, marketing, financiar sau HR – acoperă integral ultimele trei. Avem colege pasionate de munca lor, foarte bine pregătite, care îmbină pasiunea pentru tehnologie cu partea creativă. Sunt atente la detalii, au capacitatea de a găsi soluții și dau dovadă de perseverență și răbdare”, spune Karina Tătui (Uță) – foto, stânga, HR Manager EXE Software.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
În România, statistica pentru anul universitar 2017-2018, legată de proporția fetelor care studiază IT-ul în facultățile de profil din București, arată că prezența feminină a fost de 40,89 la sută, cu mai bine de patru procente, față de anul universitar precedent. În programele de masterat cu același profil, prezența feminină a fost de 32,78 la sută, apropiată de cea din anul anterior, arată datele furnizate de Codette. Așadar, există o creștere constantă a numărului tinerelor care devin studente la facultăți cu profil tehnic, iar acest lucru se reflectă și în forța de muncă: femeile ocupă circa o treime din joburile IT din țara noastră.
“EXE Software este o afacere de familie. Când am început, în 2001, eram opt persoane, printre care și cei trei asociați actuali (eu, Gabi Cosmescu și Răzvan Udrea), iar două erau soțiile a doi dintre noi. Rolul lor a fost esențial, de la început, prin ce au construit la nivel de management financiar, pe de o parte, dar și pe partea de programare de aplicații. Ele au asigurat stabilitate și au dat consistență în tot ce a întreprins compania, de-a lungul timpului. Meritul lor este de necontestat în transformarea EXE Software dintr-o firmă de tineri entuziaști în compania solidă de astăzi, recunoscută pe piață, cu zeci de angajați și cu afaceri de multe milioane de euro”, afirmă CEO-ul Sorin Cosmescu.
DESPRE EXE SOFTWARE
Este una dintre cele mai mari companii românești de IT din România. A fost înființată în 2001 și a livrat produse și servicii pe cinci continente. Organizația este specializată în furnizarea de soluții și servicii IT de tip enterprise și susține îmbunătățirea performanțelor și eficienței proceselor de business din fiecare companie din portofoliul său de clienți. Cu peste 200 de proiecte la activ, este partener certificat Microsoft Gold și și-a clădit reputația prin dezvoltarea și implementarea de soluții pentru data management, resource management, workflow management, field data collection, data analysis, folosind metodologii ca Agile, Waterfall, Extreme Programming (XP) și Adaptive Software Development (ASD).