Optima, compania de outsourcing cu capital majoritar românesc, continuă dezvoltarea locală prin deschiderea unui nou sediu la Iași, cu echipă și management separat față de structura deja existentă.
„Am semnat recent un contract foarte important pentru noi, cu unul dintre liderii de telecomunicații de pe piața locală, și am inaugurat al doilea birou din Iași, care devine astfel un nou motor de creștere în Iași, dar și pentru întreaga companie. În cele două sedii din Iași activăm cu peste 200 de oameni. 40 dintre ei au fost angajați în această vară. Continuăm extinderea locală și la Brașov, unde plănuim ca până la finalul anul să mai creăm 20-30 de locuri de muncă. Dezvoltarea companiei vine pe fondul creșterii proiectelor existente, dar și pe adăugarea de clienți noi”, declară Daniel Mereuță (foto), director Optima.
Pe lângă dezvoltarea companiei la nivelul resurselor umane, implementarea tehnologiilor bazate pe pe automatizare și AI este o preocupare stategică constantă. După un proiect-pilot ce a durat circa patru luni de zile, compania a implementat primul Bot, care a preluat task-uri din zona proceselor de back-office.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„Adoptarea primului coleg robot în echipa Optima este doar unul dintre pașii făcuți de companie într-un proces mai amplu de automatizare a activităților. Creat cu tehnologia Uipath, Adam lucrează deja zilnic alături de colegii noștri, primește e-mail-uri, prelucrează date, accesează diverse sisteme. A fost ușor integrat de colegi și chiar ne amuzam, zilele trecute, când un coleg mai nou se plângea că nu-i răspunde Adam la un anume e-mail. Adam a învățat rapid și va prelua curând noi task-uri, deja am început să lucrăm la automatizarea unor procese din zona de financiar și resurse umane, vrem să-l ținem cât mai ocupat”, explică Daniel Mereuță.
În primele nouă luni din 2019, Optima a înregistrat o creștere de zece la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. „La sfârșitul lunii septembrie, ne-am încadrat într-o creștere de zece la sută, la un nivel al business-ului de 17 milioane lei. Am reușit să atingem acest nivel datorită atragerii de noi clienți, creșterii performanțelor echipelor, dar și în urma optimizării proceselor interne. Așteptările noastre până la finalul anului sunt să păstrăm creșterea business-ului în aceleași coordonate procentuale și să ne situăm cu afacerile undeva în jurul la 25 de milioane de lei”, adaugă directorul Optima.
Optima a fost înfiinţată în 2010, are sediul în Bucureşti și este membră în Association of Business Service Leaders (ABSL). Compania are 400 de angajați, în centrele din București, Iași si Brașov. Face parte din Grupul Next Capital, cu afaceri în factoring, cumpărare și recuperare de creanţe, cu o valoare anuală a finanţărilor de peste 50 de milioane de euro.