Licențiat în Drept, cu specializări post universitare în Management și leadership și Managementul activităților antifraudă, Cristian Anghel face parte din tânăra generație de manageri, cu experiență academică și practică îndelungată. S-a alăturat echipei TAROM din 2017. Până la momentul numirii sale în rolul de director general interimar al TAROM, a fost director Operațiuni Sol.
Această numire s-a produs pe fundalul contextului de încredere acordat tineri generații de manageri formată în companie, transmite TAROM.
Dan Idolu, președintele Consiliului de Administrație @ TAROM: “Consiliul de Administrație al Tarom a luat în calcul stabilitatea și profesionalismul necesar companiei pentru atingerea principalelor obiective pe termen mediu, respectiv elaborarea bugetului anual pe indicatori actualizați și transmiterea sa spre aprobarea acționarului majoritar al companiei, alături de revizuirea planului de restructurare al TAROM, în baza unui calendar discutat cu Comisia Europeană. Obiectivul principal al echipei de management rămâne revitalizarea companiei și transformarea ei într-o organizație profitabilă și modernă, sustenabilă pe termen mediu și lung”.
Mandatul lui Cristian Anghel a debutat efectiv din 22 iulie, odată cu revocarea contractului de mandat interimar al lui Bogdan Costaș.
DESPRE TAROM
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Este membră a Alianţei SkyTeam din iunie 2010. Deține o flotă de 14 aeronave și are în portofoliu peste 50 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din 1993, este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).
