Cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium, din România și Europa Centrală și de Est, își continuă expansiunea la nivel național și investește circa 18 milioane de euro în achiziționarea a două parcuri logistice, în Ineu și Salonta, de la compania slovacă IPEC Group.
Cele două proprietăți totalizează 119.000 mp de teren și 37.000 mp suprafață închiriabilă. Aceste noi parcuri logistice au o poziționare strategică în partea de vest a țării: Ineu este situat în județul Arad, unul dintre centrele industriale importante din zonă și nod de transport, iar Salonta în Bihor, aproape de granița cu Ungaria. Cele două proprietăți vor constitui baza pentru două noi parcuri din portofoliul companiei, CTPark Ineu și CTPark Salonta, și fac parte din strategia pe termen lung a companiei, de creștere și consolidare a poziției sale ca proprietarul cu cea mai mare suprafață logistică și industrială la nivel național.
CTPark Ineu este situat la 2,5 km de centrul Ineului, pe un teren de 56.000 mp. Are 23.000 mp suprafață construită, cu destinația de producție și birouri. CTPark Ineu constă dintr-un depozit complet închiriat companiei Delphi Packard, care are la Ineu o fabrică de componente auto. Ineu are circa 9.500 de locuitori și un procentaj al populației active peste media națională. CTPark Salonta se află la periferia orașului, la 2,5 km de centru. Parcul beneficiază de un teren cu o suprafață totală de 63.000 mp, o suprafață închiriabilă de 14.000 mp, la care se vor adăuga încă 30.000 mp, conform planurilor de dezvoltare ulterioare. Parcul are două depozite, ocupate în proporție de 97 la sută de producătorul de componente auto Inteva. Salonta are în jur de 18.000 locuitori și este al doilea oraș ca mărime din Bihor, după Oradea.
“Achiziția parcurilor logistice din Ineu și Salonta face parte din strategia noastră de dezvoltare națională a afacerii și de acoperire a tuturor zonelor strategice din România. Un alt criteriu pentru care am ales aceste proprietăți a fost existența unor contracte de închiriere pe termen lung, cu două companii importante: Delphi Packard și Inteva. Ne-am propus să fim prezenți în toate regiunile unde infrastructura este suficient de bine dezvoltată pentru clienții noștri și pentru afacerile lor. Cererea pentru spații industriale de clasă A e într-o creștere rapidă, iar chiriașii au început să înțeleagă care sunt avantajele închirierii de spații construite la cele mai înalte standarde de calitate. Consider că acesta este momentul optim pentru accelerarea ritmului nostru de creștere, prin cumpărarea de proprietăți și prin dezvoltarea de noi facilități”, explică Ana Dumitrache (foto), Country Head al CTP România.
În afară de achizițiile din Ineu și Salonta, planurile de dezvoltare ale CTP în vestul țării includ Timișoara, Cluj-Napoca, Turda și Deva. În prezent, CTP deține parcuri industriale și logistice în zece orașe din România, dintre care șapte sunt situate în vestul țării: Arad, Cluj-Napoca, Turda, Deva, Timișoara, Ineu și Salonta.