În România există doar 23 de companii la mia de locuitori. Prin comparație, în Cehia sunt de şase ori mai multe, iar în Polonia numărul lor este dublu. Dintre țările Europei Centrale și de Est, mai rău decât noi stă doar Serbia.
Voicu Oprean
Fondator & CEO @ AROBS Transilvania Software
Cifrele au fost publicate, săptămâna trecută, în Ziarul Financiar, și au apărut aproape în același timp cu un studiu EY, care completează tabloul: 48 la sută dintre tinerii care urmează să intre pe piața muncii ţintesc să ajungă într-o companie cu peste 2.000 de angajaţi, alţi 45 la sută preferă să lucreze în companii de dimensiuni medii, iar 39 la sută se gândesc să îşi înceapă propria afacere. În contrapartidă, în Polonia, cifrele arată așa: 77 la sută dintre tineri sunt convinși că pot să învețe să facă antreprenoriat, iar 56 la sută se văd capabili să își conducă propriul business. Nu aduc în discuție aceste cifre pentru a scoate în evidență neperformanța României – eu unul m-am săturat de comparații -, ci pentru că aceste informații prezintă o realitate îngrijorătoare, asupra căreia îmi permit să spun că trebuie să intervenim noi, antreprenorii români, fără să dăm vina pe nimeni și fără să așteptăm schimbări legislative sau inițiative din partea statului.
După un regim comunist care a anihilat spiritul întreprinzător în România, am traversat 20 de ani în care antreprenoriatul a oscilat prea mult între hazard și strategie sănătoasă, așa că era de așteptat să ajungem una dintre țările cu o densitate atât de scăzută în ceea ce privește companiile active. În același timp, ne-am crescut copiii într-un sistem educațional atât de arid, încât nu este de mirare că majoritatea visează să își construiască o carieră în corporații, în detrimentul dezvoltării unui business propriu. Uitându-mă, însă, la elevii de liceu, care, odată incluși în programe de educație antreprenorială, vin cu idei de afaceri inovatoare și inteligente, înțeleg că acolo trebuie să ne investim timpul și bugetele de CSR.
În martie, împreună cu alte trei companii de IT din Cluj (Fortech, Netmatch și EBS, toate membre ARIES Transilvania), am inclus 100 de elevi de liceu din Cluj într-un program de mentorat, al cărui primă etapă a constat într-un modul intensiv de antreprenoriat, care a fost coordonat de AROBS. După o lună, în care au învățat prin ce „filtre” trebuie să treacă o idee pentru a o aduce la stadiu de proiect, copiii și-au prezentat ideile și planurile de afaceri în cadrul unui pitch. Recunosc, nu m-aș fi gândit că niște elevi de liceu vor avea maturitatea necesară să propună niște idei de afaceri la implementarea cărora pot să înceapă să lucreze de mâine, pentru că succesul le este aproape garantat. Nu m-am îndoit niciodată de creativitatea lor, dar mă întreb ce schimbări se produc în evoluția lor, de ajung să viseze la corporații, nu să fie fondatorii următorului Google sau Facebook? Și asta în doar câțiva ani.
În cei 18 de ani de când am fondat AROBS, am văzut prea mulți tineri capabili, care au preferat să nu iasă din zona lor de confort și să își urmeze rutina zilnică, decât să dezvolte idei care să transforme lumea. Și atunci mă întreb care sunt rotițele care nu funcționează și generează această schimbare de percepție? De ce ies tinerii din școală cu creativitatea deja reprimată? Eșuează comunitatea în a-i sprijini la momentul potrivit, astfel încât să își poată păstra entuziasmul și încredere în capacitatea lor de a dezvolta o idee de business? Lipsa finanțării o văd, mai degrabă, ca pe o scuză decât ca pe un impediment în calea tinerilor de a-și înființa o afacere, pentru că, altfel, sunt convins că ar insista pe lângă familie, prieteni sau colegi, să investească în ideea lor până ar obține ceea ce își doresc.
Probabil că vina o purtăm cu toții, fiecare câte puțin. Tocmai de aceea spun că nu mai putem aștepta și că trebuie să ne concentrăm pe creșterea acestor copii cu idei, care, dacă vor simți că se pot baza pe noi, cei care am reușit să construim corect companii, vor prinde curaj și vor transforma, în timp, România. Avem cu toții așteptări de la millennials, dar ce facem noi pentru ca ei să nu ne dezamăgească așteptările?
