De ce să alegi o carieră în testarea software?

de A M

Industria IT crește, în ciuda perioadei de pandemie. Astăzi, deoarece capacitatea de formare a sistemului de stat nu acoperă o parte semnificativă a cererii de specialiști în IT, au apărut multe companii de educație informală care pregătesc persoane interesate să facă o schimbare în carieră, spre zona software. 

Florin Manolescu

CTO @ Digidemat, CEO & Co-Founder @ Academia Testării

Și sunt foarte multe de predat și multe specializări spre care se pot orienta studenții: cerințele pieței sunt variate și acoperă un spectru larg de cunoștințe și competențe tehnice. Pentru o reconversie de succes, e nevoie de un set de cunoștințe soft, care să le completeze pe cele tehnice și care să fie sincronizate cu nevoile fiecărui angajator.

Dintre toate specializările existente în zona IT, testarea software reprezintă una dintre profesiile care permit, cel mai facil, accesul în această zonă. De ce? Pentru asta trebuie să ne uităm, printr-o perspectivă realistă, la așteptările pe care le-am avea de la un junior, în diversele profesii care compun sfera IT. Vom constata că, pentru un junior venit din zona testării software, nivelul de competențe tehnice, asociate de obicei cu un proces mai lung de învățare, nu sunt necesare, pentru a-și îndeplini atribuții asociate senioritatii rolului sau. 

Înseamnă oare asta că profesia de testare software este o profesie neatractivă? Desigur că nu. Profesia de testare, prin variile specializări și seniorități angrenate, reprezintă o profesie extrem de atractivă, atât din punct de vedere al cunoștințelor, cât și financiar. Deși este relativ ușor să înveți cunoștințele de baza, pentru a putea progresa sunt necesare cunoștințe tehnice, din ce în ce mai avansate.

Testarea software este, de asemenea, o profesie care facilitează reconversia în alte profesii implicate în dezvoltarea și livrarea software, prin natură transversală a cunoștințelor ce definesc profesia. Astfel, în funcție de orientarea avută, un specialist în testare software poate face pasul către: software development, devops, project management, business analysis, etc.

Pe lângă beneficiile date de cunoștințele pe care studenții le pot acumula, merită să vorbim și despre beneficiile cele mai motivante pentru potențialii angajați: salariul și beneficiile suplimentare. Industria IT este o industrie bine plătită, iar testarea software beneficiază și ea de acest lucru. Tot mai mulți angajatori din zona IT și nu numai încep să ofere și multe beneficii ca pachet extins de salarizare, pentru a deveni mai atractivi în ochii potențialilor angajați. Aceștia pot beneficia de abonamente medicale, abonamente la sală, zile în plus de concediu, buget de educație și multe altele.

În concluzie, testarea software este una din cele mai atractive profesii de învățat, deoarece oferă cea mai facilă și rapidă intrare în industria IT, pentru persoanele interesate de reconversie profesională. Accesul spre alte profesii poate deveni foarte facil, odată cu creșterea în senioritatea a celor deja implicați în testarea software, lucru care merită menționat.

Pentru a va maximiza șansele de reconversie profesională și specializare în profesia de testare software, există cursuri precum Inițiere în Software Testing,  Advanced Software Testing (testare manuală), Inițiere în Test Automation (testare automatizată) sau Inițiere în Testarea de Performanță (testare de performanță).

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.