miercuri, august 19, 2026

Doi bancheri din România au câştigat peste un milion de euro, în 2017

de A M

În 2017, doi bancheri din România au obţinut venituri de câte un milion de euro. Ambii sunt membri în echipele de management ale băncilor, cu unul mai puţin decât anul trecut, arată datele Autorităţii Bancare Europene (EBA).

În medie, fiecare dintre cei doi a obţinut 1,17 milioane de euro, cu 6,4 la sută mai multe decât nivelul mediul câştigat de un bancher în 2016, informează Mediafax. Cumulat, cei doi au obţinut venituri fixe de 1,8 milioane de euro, iar cele variabile au fost de aproape 534.000 de euro, din care 320.300 au fost plătiţi chiar în 2017. Raportul dintre remuneraţia variabilă şi cea fixă este de 30 la sută, sub media de 101,08 la sută, de la nivelul Uniunii Europene.

România se numără printre ţările în care numărul bancherilor cu venituri ridicate au scăzut, în 2017, comparativ cu anul anterior. Alte ţări care au consemnat reduceri sunt Cipru, Danemarca, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Letonia şi Suedia. Numărul bancherilor din UE, care sunt plătiţi cu mai mult de un milion de euro anual, a crescut cu 5,7 la sută, în 2017, faţă de anul anterior, până la 4.859. Majoritatea, 3.567 sau 73,3 la sută, sunt din Marea Britanie, cu 38 la sută mai mult decât în anul precedent. Germania avea 390 de bancheri în top, în 2017, Italia – 201, Franţa – 233 şi Spania – 161.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.