Freelancing din pasiune – atitudine, energie și un stil de viață bazat pe acceptare și dezvoltare personală – așa definesc eu ceea ce fac în acest moment al vieții mele profesionale.
Codruța Beu
Coordonator @ incubator 107
Visul meu a crescut odată cu mine. Încă din liceu, doream să ajung să lucrez pe cont propriu, însă, pe de altă parte, îmi surâdea și ideea de a fi angajată într-o companie unde să existe posibilitatea de a-mi construi o carieră în domeniul Resurselor Umane. Acum spun că viața într-o corporație nu este pentru mine.
Pe parcursul anilor de studenție, m-am implicat în diverse activități ce m-au direcționat, într-un fel sau altul, spre ceea ce sunt și fac în prezent – așa că, din pasiune pentru domeniul dezvoltării personale, am devenit freelancer și preiau proiecte care au acest concept în prim-plan! Totul a început cu mine – mi-am dorit să mă descopăr, să mă accept așa cum sunt și să învăț cum să gestionez situațiile dificile, care apar inevitabil. Apoi, povestea a continuat cu atitudinea pozitivă vis-à-vis de viață, de oameni și contexte. Cred că, dacă oferi energie pozitivă lumii din jur, atragi aceeași energie. Rezultatele, împlinirea și satisfacția personală, zâmbetele și starea de bine a oamenilor cu care lucrez, fac parte din visul pe care mi l-am proiectat. Nici momentele de încercare nu le scot din această ecuație. Provocările pe care le întâmpin le numesc încercări, nu eșecuri.
Trăiesc ca „freelancer din pasiune” de aproximativ trei ani. Atunci am decis să fac pași spre mine, spre dorințele mele legate de carieră. Am lansat conceptul Star Kids Center – care are în prim-plan dezvoltarea personală a copiilor prin educația non-formală, cursuri și ateliere dedicate copiilor cu vârste între trei și opt ani. Apoi, mi-am dorit să extind activitățile de dezvoltare personală spre adulți. Atunci a apărut proiectul incubator 107 – Locul în care ORICINE poate învăța pe ORICINE, ORICE. Am adus conceptul în Sibiu în martie 2014. De doi ani, în fiecare marți și miercuri, organizez, alături de colegii mei voluntari, evenimente care încurajează oamenii să își împărtășească pasiunile, să învețe din experiențele celorlalți și să facă networking. Dacă ești pasionat într-un domeniu sau vrei să împărtășești experiența ta profesională cu comunitatea incubator107 Sibiu, contactează-ne și vino ca speaker la un seminar incubatoricesc!
De-a lungul timpului, m-am implicat în proiecte caritabile, am devenit fundraiser și am construit cauze pe care comunitatea le-a susținut – am organizat evenimente de strângere de fonduri pentru proiecte ce aveau ca beneficiari liceeni, copii proveniți din familii defavorizate și tineri adulți. De curând, împreună cu psihoterapeutul Adrian Beu, am lansat conceptul Academia Părinților – o serie de seminarii care se adresează părinților, educatorilor și viitorilor părinți. Conținutul și structura atelierelor de grup au ca obiectiv atât informarea părinților, cât și capacitarea lor cu atitudini și abilități necesare într-o relație armonioasă copil – părinte, copil – educator. Pentru 2016, am în curs de dezvoltare câteva proiecte care să înglobeze activitatea mea de până acum, așa că îmi pun sufletul, mintea și toată dăruirea până și în cele mai mici activități pe care le fac în decursul unei zile. Trebuie să îți dorești să construiești vise, idei, proiecte și o carieră de succes. Cu atitudinea potrivită, poți crește oriunde și în orice moment!
DESPRE CODRUȚA BEU
Trainer, psihoterapeut în formare, Codruța Beu facilitează programe de dezvoltare personală pentru copii și adulți, sub formă de ateliere și cursuri. Coordonează proiectele Star Kids Center și incubator 107 Sibiu și este implicată în programe derulate în mediul ONG. Oferă programe de coaching de carieră și îi place să împărtășească din experiența sa de tânăr antreprenor.