EY caută antreprenorul anului în România

EY Entrepreneur Of The Year este singura competiție pentru antreprenori, organizată la nivel global. Peste 10.000 de antreprenori din întreaga lume sunt nominalizați, în fiecare an.

În România, EY Entrepreneur Of The Year a ajuns la a patra ediție. La finalul procesului de jurizare, se vor acorda două premii: EY Entrepreneur Of The Year și Emerging Entrepreneur Of The Year. Competiția se desfășoară în 145 de orașe din peste 60 de țări și acoperă mai mult de 94 la sută din economia globală.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Scopul principal al programului este acela de a pune în valoare poveştile de succes ale antreprenorilor români şi de a recunoaște realizările lor remarcabile în business. „Antreprenorii sunt cei care transformă mediul de business, care creează tendințe și își cresc afacerea pe un set solid de valori. Misiunea noastră este de a susține antreprenorii români care doresc să-și crească prezența pe piețele externe și să devină lideri regionali, sau chiar de nivel mondial. EY Entrepreneur Of The Year este un prilej de a le recunoaște valoarea și de a-i conecta la o rețea internațională de antreprenori și specialiști de marcă, din diverse industrii”, spune Bogdan Ion (foto), Country Managing Partner, EY România.

Candidații se pot înscrie pentru EY Entrepreneur Of The Year 2018 între 23 mai și 3 septembrie. Interviurile cu candidații au loc între 17 septembrie și 30 octombrie. Cele două runde de jurizare sunt programate în 15 noiembrie și 5 decembrie. Ceremonia națională de premiere va fi organizată în februarie 2019, iar Gala EY Entrepreneur Of The Year – în iunie 2019, la Monte Carlo. Juriul este alcătuit din cinci antreprenori, dintre care doi câștigători ai ediției anterioare, Cristi Covaciu, CEO IPEC (câștigător EOY 2016, președinte juriu), Daniel Dines, CEO UiPath (câștigător Emerging EOY 2016), Doina Popescu, Managing Partner, ForeVest Capital Partners, Marius Ștefan, CEO Autonom Rent a Car, și Vasile Armenean, CEO Betty Ice.

Sunt eligibili pentru programul EY Entrepreneur Of The Year antreprenorii care au o afacere înființată de cel puţin trei ani, cifră de afaceri, în ultimii doi ani, şi cel puțin zece angajaţi. Candidatul trebuie să joace un rol activ în afacere şi să deţină o parte semnificativă din capitalul subscris al firmei (minimum 20 la sută). Naţionalitatea română nu condiţionează participarea în competiţie, dar este important ca operațiunile afacerii să se desfășoare în cea mai mare parte în România.

Anul acesta, EY România va acorda un premiu de excelență unei afaceri de familie, care va dovedi că este pregătită pentru o tranziție armonioasă către o nouă generație și un business sustenabil. Primul premiu Family Business Excellence Award a revenit, în 2017, familiei Buluc, care conduce grupul Farmexim, alcătuit din Farmexim, Help Net Farma și Green Net. Mai multe detalii despre program pot fi găsite aici.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share