Rețeaua de farmacii Dona a desfășurat, între 18 martie și 20 mai, campania „Farmacia de acasă-check”, prin care românii au fost invitaţi să vină în unităţile farmaceutice cu trusele de sănătate de acasă, pentru verificare.
Farmaciștii Dona i-au consiliat cu privire la ce poate fi păstrat şi pentru ce afecţiuni și ce nu, respectiv medicamentele expirate, cu ambalaj deteriorat sau care, pur și simplu, nu mai sunt de folos, întrucât tratamentul s-a oprit.
Peste 30.000 de români au participat la campanie. Cu ajutorul lor, au fost colectate 7.000 kg de medicamente expirate, care au fost preluate de o firmă specializată, în vederea incinerării. Față de perioada similară a anului trecut, cantitatea este de trei ori mai mare.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„Ideea campaniei a venit de la câţiva pacienţi care ne-au întrebat, direct în farmacii sau în social media, ce să facă cu medicamentele expirate de acasă. La un research mai aprofundat, am realizat că marea majoritatea a românilor nu sunt conştienţi că medicamentele expirate, aruncate la gunoi sau în sistemul public de canalizare, pot pune în pericol mediul şi sănătatea umană, sau că există riscul să fie înghiţite de copii sau bătrâni, cu potenţiale efecte adverse severe. Aşa că ne-am hotărât să dăm tonul schimbării. Primul pas e să asigurăm componenta de informare”, declară Thomas Hofmann, director de marketing Farmaciile Dona.
Campania a inclus o componentă de recompensare simbolică a celor care au venit cu trusele de sănătate, prin termometre digitale necesare în orice trusă de sănătate. Iniţiativa a fost promovată printr-un mix de TV, radio, OOH, online şi materiale de promovare în farmacii. „E puţin cunoscut faptul că legea prevede obligaţia farmaciilor de a primi produsele expirate. Ne-am asumat rolul educativ şi am făcut un efort suplimentar față de cerințele legale obligatorii, am încurajat proactiv un comportament responsabil şi am asigurat şi componenta de consiliere specializată, astfel încât pacienţii să ştie ce medicamente pot lua în continuare şi pentru ce afecţiuni. Ne-a bucurat enorm reacţia oamenilor şi îi încurajăm să continue să practice acest comportament responsabil. Din partea noastră vor avea tot sprijinul”, afirmă Mihaela Ungureanu, CEO Farmaciile DONA.
Și în alte ţări există astfel de iniţiative. În SUA, în fiecare an, în 27 aprilie, se sărbătorește Ziua Națională de Colectare a Medicamentelor. În Franţa, există Asociaţia Cyclamed, creată de guvernul francez, prin care se colectează de la populaţie, prin farmacii, medicamentele ce nu mai sunt utilizate. În 2017, asociaţia a raportat 11.083 tone de medicamente colectate şi eliminate. În Germania, Italia, Portugalia şi Ungaria, predarea medicamentelor expirate la farmacii sau la medicii de familie este obligatorie.