Techcelerator: 7 start-up-uri primesc o finanțare inițială de 350.000 de euro

de A M

Șapte startup-uri tech, din cea de-a treia rundă a programului de accelerare Techcelerator, beneficiază de programul de mentorat intensiv și de o primă rundă de investiții, de 50.000 de euro/ companie, din partea GapMinder.

Techcelerator este primul program de acest tip din România, care susține și financiar companiile de tehnologie aflate la început de drum, cu ajutorul partenerului strategic, GapMinder Venture Partners, cofinanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, implementat de Fondul European de Investiții. În aprilie, GapMinder a atins pragul de 36 de milioane de euro ca dimensiune a fondului. Inițial, 185 de startup-uri și-au trimis proiectele spre evaluare, iar 26 au fost preselectate.

Startup-urile din a treia rundă de accelerare a programului Techcelerator:

Confidas. O platformă online, ce ajută antreprenorii să evite firmele rău-platnice. Membrii platformei pot vedea plățile restante declarate de alte companii, pot verifica informațiile financiare și juridice a peste 600.000 de firme active, pot primi alerte când intervin schimbări în situațiile clienților și își pot înregistra clienții rău-platnici, pentru a-i încuraja să plătească.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Cyscale. Platformă pentru monitorizarea sistemelor multi-cloud (AWS, GCP, Azure, IBM și Oracle), inventarierea de resurse în cloud, setarea de reguli generale și de conformitate, accesarea unui editor vizual pentru cloud și rezolvarea automată a incidentelor. Soluția dispune de o arhitectură de tip microservicii; tehnologia construită poate fi ușor integrată în software-ul existent folosind APIs (application programming interface) standardizate.

Flixier. O platformă de editare video online, ce mărește semnificativ viteza de editare. Permite editorilor video să exporte orice material de acest tip în maximum un minut și oferă instrumente de comunicare și colaborare în timp real, precum cele oferite de Google Docs.

OmniCare. Un serviciu software pentru microcompanii, care elimină efortul și costurile aferente gestionării mai multor canale de suport. Poate agrega mesajele primite prin diverse aplicații, precum WhatsApp, Telegram, Slack și FB Messenger și le direcționează către canalul de comunicare preferat.

Prokuria. Furnizează soluții cloud în organizații, pentru automatizarea și eficientizarea proceselor de selecție și colaborare cu furnizorii.

Securifai. A dezvoltat propria tehnologie de analiză video, bazată pe inteligență socială, care, neasistată, reușește să izoleze evenimentele excepționale, să urmărească vehicule, obiecte, și să le clasifice, dar și să analizeze emoțiile oamenilor sau chiar pulsul acestora, de la distanță. Gama de sisteme profesionale asigură răspuns în timp real și poate fi adaptată unei multitudini de contexte particulare.

Vetted. Primul marketplace din România, care se ocupă de vânzarea de electronice și permite cumpărătorilor să achiziționeze dispozitive la mâna a doua, verificate și selecționate de experți.

Companiile selectate pentru această rundă de accelerare beneficiază și de implicarea partenerilor Globalworth, EY Romania și Banca Transilvania, care se concentrează pe trei direcții specifice: PropTech, Digital Transformation (& Automatizare)și FinTech.

Această ediție a Techcelerator a început în aprilie, a avut o durată de zece săptămâni și a avut loc în ​​București și Cluj-Napoca, cu ajutorul a 50 de mentori români și străini. Techcelerator a inclus sesiuni intensive de coaching de afaceri, mentorat, evaluare specifică ecosistemului de startup-uri și servicii de marketing. Startup-urile au avut acces la comunitățile internaționale pentru dezvoltarea și expunerea pe piața globală și la sesiuni oferite de Google Developers Launchpad, partenerul Techcelerator.

Startup-urile își prezintă public proiectele, astăzi, la DemoDay, în cadrul festivalului de tehnologie iCEE.Fest UPGRADE100. Biletele pentru întregul eveniment sunt disponibile aici.

17 start-up-uri au finalizat primele două runde de dezvoltare accelerată a Techcelerator și au beneficiat de investiții totale de un milion de euro, din partea GapMinder.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.