Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom l-a numit pe Franck Neel în funcția de membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea Downstream Gas, iar Alina-Gabriela Popa va deveni director financiar, din aprilie 2019.
Franck Neel va prelua poziția în funcție de disponibilitate, cel mai târziu din 1 august 2018, după ce Lǎcrǎmioara Diaconu-Pinţea a renunțat la mandatul său. Numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Lǎcrǎmioarei Diaconu-Pinţea, până în 16 aprilie 2019.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
După studii în Inginerie Mecanică la Universitatea din Rouen, Franța, Franck Neel și-a început cariera în 1993. A lucrat peste 20 de ani pentru o importantă companie europeană de gaze, unde a deținut poziții de conducere în Marea Britanie, Ungaria, Italia, Franța, în Belgia și Olanda. Din 2014, este General Manager responsabil pentru clienții industriali și comerciali și pentru servicii de consultanță în energie, în Londra.
Și Stefan Waldner a informat Consiliul de Supraveghere că nu va mai fi disponibil pentru exercitarea funcției de director financiar după 16 aprilie 2019, dată la care mandatul său încetează. El va prelua o altă funcție în structura financiară a grupului OMV. Prin urmare, Alina-Gabriela Popa (foto) va deveni director financiar și membru al Directoratului OMV Petrom, din 17 aprilie 2019. După studii economice la București, România, Alina-Gabriela Popa și-a început cariera în 1999, la Deloitte România. S-a alăturat OMV Petrom în 2006 și a deținut poziții de conducere în structura financiară. Din aprilie 2015, este Managing Director al OMV Petrom Global Solutions, centrul de servicii al OMV.
DESPRE OMV PETROM
Este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de ţiţei şi gaze de circa 61 milioane bep în 2017. Are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent în România şi în ţările învecinate prin 786 benzinării, la sfârșitul lui 2017, sub două branduri, OMV și Petrom.