Oana Stoian, unul dintre finaliștii ediției din acest an a Sony World Photography Awards, cea mai mare competiție de profil din lume, reprezintă România la Londra, cu ocazia programului „Another Europe”/ „O altă Europă”.
În cadrul proiectul expozițional, care se derulează în spațiul public londonez între 12 iulie și 9 august, un fotograf din fiecare stat membru al Uniunii Europene a fost selectat să expună o imagine pe câte o bancă de beton proiectată special și instalată în zona Kings Cross. Proiectul, curatoriat de artistul britanic Hamish Park, reunește 28 de fotografi care, prin opera lor, reflectează asupra unor tradiţii culturale aflate în pragul dispariției.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Oana Stoian a absolvit secţia de Foto-Video a Facultăţii de Arte şi Design de la Universitatea de Vest din Timişoara, în 2015, şi urmează studii de masterat în Grafică Publicitară. În decembrie 2015, a avut prima expoziţie personală de fotografie, intitulată ’87 – dialoguri între alb şi negru’, la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara. La începutul acestui an, a fost unul dintre finaliștii Sony World Photography Awards. A fost selecţionată la categoria Professional, secţiunea Art, cu seria de fotografii alb-negru „How to think inside a box”.