Studenții din București și Iași sunt așteptați să se înscrie la a XII-a ediție a programului de leadership personal LEADERS Explore pentru Studenți, organizat de Fundația LEADERS, în perioada octombrie-decembrie 2022.
Programul se adresează tinerilor între 19 și 27 de ani, studenți sau absolvenți ai facultăților cu profil Business, Tech, Agricultură, Medicină și Farmacie din cele două orașe, și își propune să completeze informațiile și abilitățile dobândite de ei în facultate cu abilități de leadership, care să-i ajute să-și maximizeze performanța și să conducă echipe.
Programul cuprinde două componente: cea de workshop-uri practice cu traineri conectați la realitatea tinerilor și cea de implicare activă în comunitate, prin gândirea și implementarea unui proiect de la zero. „Știm cu toții care sunt preocupările tinerilor pentru dezvoltarea lor profesională. Chiar și după ce și-au ales o specializare în facultate, căutarea lor continuă și au nevoie de îndrumare în alegerea carierei potrivite abilităților și personalității lor. LEADERS Explore pentru Studenți le oferă oportunitatea să se dezvolte multidisciplinar, cu accent pe leadership, comunicare și valori personale, și să-și identifice abilitățile forte și modul în care și le pot pune în valoare în viitoarea lor carieră”, declară Beatrice Alexandrescu, director general Fundația LEADERS.
Program și înscrieri
LEADERS Explore pentru Studenți include cinci workshop-uri ce au loc pe parcursul a șase zile de curs, desfășurate în format fizic, pe următoarele teme: valori personale, stiluri de comunicare, lucru în echipă, branding personal, respectiv ”Biblioteca vie”, un modul în care studenții se întâlnesc cu specialiști din diverse domenii de interes pentru viitorul lor, care, prin exemplul lor personal și profesional, îi pot inspira sau motiva în alegerile pe care le fac.
În sesiunea dedicată proiectelor comunitare, sunt împărțiți în echipe și, timp de trei săptămâni, îndrumați de un mentor, reprezentant al mediului de business ce provine din companiile partenere ale fundației, gândesc și implementează un proiect social care să-i ajute să schimbe mediul în care trăiesc, în timp ce experimentează colaborarea și lucrul în echipă.
Ediția din Iași se adresează studenților și absolvenților din domeniul sănătății, din facultăți precum Medicină, Farmacie, Asistență Medicală și Chimie. Ei se pot înscrie în program până pe 12 octombrie. În București, se pot înscrie, până pe 20 octombrie, studenți și absolvenți ai facultăților cu profil Business, Tech, Agricultură, Medicină și Farmacie. Programul este gratuit pentru participanți. Mai multe detalii și formularul de înscriere pot fi găsite aici.
Partenerii programului în 2022 sunt London Stock Exchange Group, Alcedo și Servier Pharma. Alte companii și organizații implicate sunt Asign.ro, Autonom, BenQ, Bookster, Bucharest International School of Management, Center for Creative Leadership, Dell, Fan Courier, Intel, platforma Great People Inside, Congress Hall, Societatea Studenților Mediciniști Iași și societatea Stundenților Farmaciști Iași.
DESPRE FUNDAȚIA LEADERS
Formează și susține oamenii cu valori și principii să devină liderii responsabili de care are nevoie România și care o fac mai puternică la toate nivelurile. De 22 de ani, contribuie la transformarea țării prin programe de leadership adaptate realității și nevoilor tinerilor. Peste 36.000 de tineri au fost recrutați și antrenați prin programele LEADERS, în mediul offline și online, cu participarea a 625 de lideri din România ca speakeri, 171 de companii partenere, din peste 30 de domenii de activitate, cu programe derulate în 75 de comunități urbane și rurale și 60 de proiecte personalizate pentru organizații partenere.
