Organizatorii FILIT – Festivalul Internațional de Literatură și Traducere lansează apelul de recrutare voluntari pentru ediția a V-a a festivalului, care se va desfășura între 4 și 8 octombrie.
Voluntarii vor lucra alături de echipa de organizare în perioada premergătoare festivalului și în timpul acestuia și vor avea ocazia să interacționeze cu marile numele ale scenei culturale internaționale. Departamentele în care pot activa sunt Invitați, Logistică, Evenimente/Proiecte, Casa FILIT, Serile FILIT, Comunicare/Promovare și Resurse Umane. Printre criteriile de selecție se numără disponibilitatea de timp, experiența anterioară și cunoașterea uneia sau a mai multor limbi străine. Voluntarii de toate vârstele se pot înscrie aici, până în 25 august. Între 25 și 30 august, voluntarii selectați vor fi contactați de către organizatori, iar între 30 august și 4 septembrie vor avea loc training-urile.
FILIT este un proiect anual, finanțat de Consiliul Județean Iași, prin Muzeul Național al Literaturii Române Iași, și va reuni anul acesta sute de nume ale scenei culturale mondiale. Printre invitați se numără doi laureați ai Premiului Nobel, Svetlana Aleksievici și Gao Xingjian, autorul seriei de romane “Dexter”, Jeff Lindsay, autorii britanici Jim Crace și Jonathan Coe, scriitoarea Olga Tokarczuk, din Polonia, alături de zeci de scriitori și poeți români și străini, traducători, manageri culturali, editori. La edițiile anterioare ale FILIT au fost implicați peste 500 de voluntari.