La un an după lansarea acestui format în România, la Constanța, IKEA deschide primul Studio de Planificare și Comandă din București, situat în zona Orhideea.
Studioul de Planificare și Comandă este un punct de întâlnire cu clienții. Ei pot găsi inspirație, informații utile și soluții personalizate din partea experților IKEA pentru amenajarea locuinței, în special a bucătăriei și a dormitorului. Studioul face parte din strategia IKEA de a deveni mai accesibilă și de a fi cât mai aproape de clienții din întreaga regiune.
Studioul de Planificare și Comandă IKEA Orhideea se află în incinta complexului Business Garden Bucharest, dezvoltat și operat de Vastint România, pe Calea Plevnei nr. 159, și se desfășoară pe o suprafață de peste 350 mp. Cuprinde o zonă de planificare, alături de o zonă inspirațională cu soluții de mobilier pentru casă, și un spațiu în care sunt expuse peste 1.400 de articole IKEA.
- Auchan România își consolidează statutul de Angajator de Top și în 2026
- România de azi, citită printre rânduri: ce arată cărțile anului 2025 despre noile priorități ale românilor
- Dr. Ancuța Marcu, medic specialist ortodont: „Un zâmbet larg, cu dinți sănătoși și frumos aliniați, este cartea noastră de vizită”
Vizitatorii pot descoperi mai multe modele de bucătării modulare și sisteme de depozitare pentru dormitor și idei pentru o mai bună organizare a spațiului de acasă. Peste 70 de articole sunt disponibile pentru a fi achiziționate pe loc, în principal accesorii pentru casă.
„Deschiderea primului Studio de Planificare și Comandă din București marchează un nou moment important pentru IKEA pe piața locală. Prin locația accesibilă, dimensiunea și flexibilitatea acestui format, dorim să fim mai aproape de locuitorii din Capitală, să le oferim inspirație și sfaturi de specialitate, astfel încât experiența de cumpărături să fie cât mai ușoară și eficientă.
Dincolo de inspirație și planificare, este un hub ce vine în sprijinul clienților care locuiesc mai departe de magazinele IKEA, indiferent că sunt în căutarea unei canapele noi, a unor soluții de depozitare sau a altor idei de amenajare a locuinței”, arată Mihai Dinte-Pop, Manager Studio de Planificare și Comandă IKEA România.


Noul studio integrează toată gama de servicii IKEA, pentru o experiență completă – planificare, design interior, livrare, realizare de măsurători, instalare bucătărie și asamblare mobilier. Pe lângă planificarea bucătăriei și a dormitorului, clienții pot primi sfaturi pentru mobilarea oricărei camere din casă. Întâlnirea cu specialiștii IKEA poate fi programată în avans, online sau direct în studio.
Clienții beneficiază de multiple opțiuni de livrare a produselor comandate în studio, precum ridicare din magazin, livrare la domiciliu – la adresă sau la un punct de ridicare comenzi din țară. Mai multe informații despre Studioul de Planificare și Comandă IKEA Orhideea sunt disponibile aici.
DESPRE GRUPUL INGKA
Cu operațiuni de retail pe 31 de piețe, este cel mai mare retailer IKEA și generează circa 90 la sută din totalul vânzărilor IKEA. Este un partener strategic în ceea ce privește dezvoltarea și inovarea afacerii IKEA și contribuie la definirea strategiilor comune. Deține și operează canalele de vânzare IKEA în baza unor acorduri de franciză cu Inter IKEA Systems B.V. Acesta are trei domenii de afaceri: IKEA Retail, Investiții Ingka și Centre Ingka.










