Odată cu deschiderea primului său magazin din România în 2007, IKEA a adus designul scandinav și soluțiile funcționale și accesibile în casele a milioane de români.
Primul magazin inaugurat în regiunea sud-est europeană, IKEA Băneasa a marcat intrarea companiei în România. În 2019, a urmat IKEA Pallady, cel mai mare magazin din regiune, iar în 2023 cel din Timișoara.
„Facem parte din casele românilor de 18 ani, în misiunea noastră de a înțelege viața oamenilor, nevoile și visele lor. Este o experiență extraordinară, pe care dorim să o continuăm. Suntem aici ca să aducem inspirație celor care doresc să-și amenajeze locuința și să oferim soluții accesibile și de calitate pentru cât mai mulți oameni”, declară Vincent Devloo, Manager Regional Retail IKEA SEE (România, Croația, Serbia, Slovenia, Ucraina).
- Angajatorii din străinătate au început recrutările pentru sezonul de vară: +1.800 joburi disponibile pe eJobs pentru românii care vor să lucreze în afara țării
- Piața muncii în România, în 2025: criza de personal, principala bătaie de cap pentru recrutori
- Tchibo Brands România își mută birourile în Business Garden Bucharest
Printre cele mai îndrăgite produse vândute în România, de-a lungul anilor, se numără bibliotecile BILLY, care, dacă ar fi aliniate, ar acoperi distanța București-Pitești, de peste 120 de kilometri. Dacă ar fi adunate la un loc, fotoliile STRANDMON, cu peste 60.000 de piese vândute, ar umple Arena Națională din București. Cele 20.000 de mese INGATORP vândute ar depăși Vârful Moldoveanu, dacă ar fi așezate una peste alta.
În anul fiscal 2024, IKEA România a investit 20,5 milioane euro ca să reducă prețurile la aproape jumătate din gama de produse. În urma acestui demers, a vândut peste 26,5 milioane de produse doar anul trecut.
Pentru viitor, IKEA își propune să devină și mai accesibilă, astfel încât clienții să poată interacționa cu IKEA oriunde, oricând și oricum doresc. După deschiderea primului Studio de planificare și comandă din România, în Constanța, și a mai multor puncte de ridicare a comenzilor în Oradea, Cluj, Brașov, Sibiu și Iași, IKEA va continua să exploreze noi formate de puncte de întâlnire cu clienții și să se concentreze pe o mai bună integrare a canalelor digitale și fizice, ca parte a strategiei sale de dezvoltare omnichannel.
O componentă importantă a angajamentului IKEA pentru inovație este investiția în soluții digitale. Compania implementează în magazine o serie de instrumente bazate pe inteligență artificială, ca să îmbunătățească experiența clienților, și folosește tehnologii avansate, precum drone autonome, ca să urmărească inventarul și să asigure disponibilitatea produselor.
Sustenabilitatea rămâne o prioritate pentru IKEA, la nivel global și local. Compania și-a impus ca obiective să reducă amprenta de carbon cu 50 la sută, până în 2030, și să atingă angajamentul climatic Net Zero and Beyond. Principalele direcții de acțiune vizează încurajarea economiei circulare, gestionarea responsabilă a deșeurilor și contribuția la combaterea schimbărilor climatice. Una dintre cele mai recente inițiative ale companiei este Grădina de Biodiversitate IKEA, amenajată la fiecare magazin, cu scopul de a construi ecosisteme mai puternice și mai durabile.
Cu operațiuni de retail pe 31 de piețe, Grupul Ingka este cel mai mare retailer IKEA și generează circa 90 la sută din totalul vânzărilor IKEA. Este un partener strategic și pentru dezvoltarea și inovarea afacerii IKEA și contribuie la definirea strategiilor comune. Deține și operează și canalele de vânzare IKEA, în baza unor acorduri de franciză cu Inter IKEA Systems B.V. Are trei domenii de afaceri: IKEA Retail, Investiții Ingka și Centre Ingka.