Noul Centru de Securitate Cibernetică, inaugurat de liderul global în consultanță şi servicii digitale de ultimă generație, reprezintă o extindere a serviciilor furnizate prin Centrul de Inovație Digitală Infosys, deschis în București, în urmă cu câteva luni.
Centrul de Securitate Cibernetică va oferi servicii complete de monitorizare și protecție cibernetică în timp real, 24/7, pentru a sprijini companii europene și globale în demersul lor de transformare digitală. Aceste servicii – ce includ monitorizare, managementul și remedierea problemelor, depistarea ameninţărilor potenţiale, analize de securitate, descoperirea incidentelor și modalităţi adecvate de reacţie – vor fi furnizate de specialişti certificați și cu înaltă calificare în domeniul securității cibernetice.
Infosys își extinde actuala echipă din România prin recrutarea de specialiști și prin investiții în formare avansată, pentru angajații actuali și pentru cei viitori. „Pe parcursul transformăriilor digitale, companiile trebuie să asigure, constant, un mediu securizat, în care clienţii să aibă deplină încredere. Protecția împotriva amenințărilor cibernetice actuale și viitoare este vitală. Fiecare afacere trebuie să fie, de la început, un mediu sigur, și să aibă o viziune cuprinzătoare asupra potenţialelor amenințări din mediul informaţional, prin monitorizare constantă și management. Centrele noastre de securitate cibernetică ajută companiile să prevină, să detecteze și să răspundă atacurilor cibernetice dintre cele mai elaborate, și le permit să-și conducă afacerile din domeniul digital în deplină siguranță”, declară Vishal Salvi, Chief Information Security Officer & Head of Cyber Security Practice, Infosys.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„La lansarea Centrului de Inovație Digitală, ne-am angajat să deschidem un Centru de Securitate Cibernetică, pentru a răspunde, în mod corespunzător, aspectelor de securitate ale transformării digitale specifice clienților noștri. Acest Centru se adaugă reţelei globale Infosys și ne dezvoltă capacitatea de a furniza clienților noștri soluții complete de securitate cibernetică. România este un lider consacrat pe piața europeană de talente din domeniul securității cibernetice și este o alegere firească pentru investițiile noastre și pentru dezvoltarea potențialului de cercetare și inovare în domeniul securității cibernetice”, afirmă Ravi Kumar S., președinte Infosys.
DESPRE INFOSYS
Cu peste 30 de ani de experiență în managementul sistemelor și activităților companiilor globale, este lider global în consultanță și servicii digitale de ultimă oră și îşi ajută clienții din 45 de țări să parcurgă propria lor transformare digitală. Infosys le oferă companiilor tehnologii ce au în centru Inteligența Artificială, ceea ce le ajută în programarea schimbării.