Banca Transilvania a împlinit, luna trecută, 32 de ani de activitate, și a organizat Întâlnirea fondatorilor BT. Acesta este evenimentul anual prin care banca își onorează începuturile și pe cei care au pus bazele poveștii sale, cu încredere, curaj și optimism.
Înapoi în timp: 1993, anul în care a început totul
Ideea înființării unei bănci cu sediul central în Cluj-Napoca i-a aparținut lui Dan Palagheanu (Radu Dănuț Palagheanu), care, împreună cu asociații săi de la Compexit, companie tot din Cluj-Napoca, a format nucleul de fondatori ai băncii, la care s-au alăturat ulterior și alți investitori. La final, grupul a ajuns la 46 de fondatori, majoritatea antreprenori locali.
Banca a pornit la drum în 1993, cu un capital inițial de două milioane de dolari și cu ambiția de a construi o bancă reper în Transilvania. De aici a venit și numele.
- Aon România, la 20 de ani: inteligența artificială schimbă piața muncii, dar avantajul competitiv rămâne pregătirea oamenilor
- Evolution recrutează 400 de studenți și tineri fără experiență
- Momente speciale și copii fericiți în Taberele JYSK de la Casa Bună
Fondatorii Băncii Transilvania, care au crezut în succesul băncii încă din faza de idee:
- Vasile Doru Avram
- Nicolae Badiu
- Adela Roxana Banciu
- Simeon Beniurushvili
- Horia Ciorcilă
- Ioan Marius Ciurchea
- Mircea Mihai Constantinescu
- Alexandru Velu Copândean
- Aurel Dan Creț
- Gheorghe Cristea
- Aurel Gavrea
- Sorin Voicu Ghite
- Iosef Groiss
- Dan Florin Gruiță
- Cecilia Iliescu
- Imre Javorszky
- Constantin Miron Jeican
- Constantin Joldeș
- Vasile Adrian Lupoian
- Florin Maier
- Eugen Alexandru Meciu
- Gligor Mercean
- Valentin Micoriciu
- Dudaș Mitaș
- Mircea Moga
- Voica Moga
- Dorel Vasile Năsui
- Simion Ioan Năsui
- Marius Nicoară
- Dan Nistor
- Radu Dănuț Palagheanu
- Simona Pluscal
- Ioan Nistor Poienaru
- Pihal Dan Constantin Popescu
- Iosif Pop
- Ioan Rațiu
- Răzvan Rotta
- Claudiu Eugen Silaghi
- Alexandru Tiberiu
- Ioan Trenca
- Teodor Torgie
- Janos Tothfalusi
- Florin Eugen Țăran
- Ioan Țârțan
- Camera de Comerț și Industrie Cluj
- FPP 1 Banat-Crișana
Începutul: România anului 1994
Horia Ciorcilă, fondator BT și președinte al Consiliului de Administrație: „România anului 1994 era destul de gri. La câţiva ani de la Revoluţie, visam doar la Uniunea Europeană. Democraţia şi capitalul românesc erau la început. Bankingul era cu totul altul, mai ales despre credite şi depozite, dar fără carduri, fără bancomate.
Erau însă şi multe oportunităţi, pentru că economia şi ţara erau în plină tranziţie de la sistemul centralizat – în care totul era deţinut de Stat – la un model descentralizat, bazat pe proprietate privată. A fost momentul perfect pentru cei care au avut curajul să vadă dincolo de prezent, așa cum au fost fondatorii băncii.

Identitatea vizuală: sigla care spune o poveste
Alegerea identității de brand pentru Banca Transilvania a fost una dintre priorități. Fondatorii își doreau ca ideea antreprenorială să prindă contur cât mai repede, iar sigla să reflecte originile și ambițiile băncii.
Ioana Avram, arhitect și autor al primei identități de brand BT: „Am desenat sigla în funcție de sugestiile băncii, iar realizarea conceptului și alegerea au durat cam o lună. A fost aleasă sigla care redă cel mai sugestiv încărcătura istorică legată de Transilvania. Scrisul, halebardele și scutul din logo – toate, elemente războinice, de influență medievală, specifice zonei Transilvaniei și evoluției sale istorice – simbolizau lupta pentru afirmare a BT, care avea să urmeze imediat după lansare, dar și tenacitatea celor care se alăturau acestei lupte.
Culorile nu au fost greu de ales, mai ales că pe atunci posibilitățile de tipărire și de folosire pe materiale diferite erau mai puțin permisive decât acum. Negru cu galben reprezintă dintotdeauna un contrast plăcut, dar și foarte potrivit domeniului bancar. Galbenul sugera, de fapt, aurul pe care urma să îl producă și să îl gestioneze micuța bancă de atunci, Banca Transilvania”.
1994: prima sucursală, prima echipă și primii clienți
Banca Transilvania și-a început activitatea în 16 februarie 1994, odată cu deschiderea Sucursalei Cluj, pe Bd. Eroilor 36. În echipă erau 13 persoane, iar primii clienți au fost chiar fondatorii, familiile și prietenii lor. În același an, banca a ajuns să aibă cinci sedii și 15.000 de clienți.
Banca Transilvania, azi: liderul pieței bancare
BT este azi liderul pieței bancare din România și din sud-estul Europei, un ecosistem bancar-digital ce conectează milioane de persoane și business-uri la soluții financiare. Are o cotă de piață de 23 la sută, cinci milioane de clienți, 72.000 de acționari și investitori, peste 10.000 de angajați și 530 de sedii.
BT face parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, prezent în trei țări, România, Italia și Republica Moldova, cu activitate în banking, managementul activelor, brokeraj, leasing, pensii private, microfinanţare și asigurări.
