Inteligența artificială a devenit, în ultimul an, tot mai prezentă în activitatea oamenilor la locul de muncă.
Peste 48 la sută dintre angajați o văd ca pe un instrument extrem de util, care le simplifică munca, dar în același timp mulți se tem de efectele integrării tot mai mari ale tehnologiei în toate componentele activității lor, arată un sondaj realizat de Genesis Property la începutul acestui an.
Aproape 66 la sută dintre respondenți se tem de supradependența de AI la job, 56 la sută cred că riscă să dezumanizeze munca, 40 la sută tratează tehnologia cu prudență în ceea ce privește impactul asupra joburilor, iar 31 la sută spun inclusiv că le creează anxietate când vine vorba de siguranța jobului pe termen lung.
- Microsoft, Google, Oracle, Bosch și ING Bank, cei mai doriți angajatori în România, în 2026
- ENGIE își extinde prezența în România prin lansarea Global Business Services
- Danone România are un nou director de vânzări
Există zone clar delimitate, în care angajații consideră că AI nu ar trebui să intervină deloc, mai ales când sunt implicate dimensiuni umane ale muncii. 62 la sută consideră că AI nu ar trebui folosit pentru decizii care afectează direct oamenii, cum ar fi evaluări, promovări sau concedieri.
Peste jumătate dintre respondenți (53,6 la sută) nu sunt de acord cu utilizarea AI în evaluarea emoțiilor, motivației sau stării psihologice, iar peste 35 la sută consideră că relațiile interpersonale și dinamica de echipă trebuie să rămână exclusiv umane. 29,6 la sută indică leadershipul și asumarea responsabilității ca fiind domenii în care decizia și discernământul nu pot fi delegate tehnologiei, ceea ce subliniază nevoia de echilibru între automatizare și componenta umană.
Deși tehnologia contribuie la creșterea productivității – prin automatizarea sarcinilor repetitive (53 la sută), analiza rapidă a datelor (40 la sută) și susținerea activităților creative (28 la sută) -, tot mai mulți angajați consideră că este nevoie de o recalibrare a modului în care aceasta este utilizată la birou. Nu își doresc mai puțină tehnologie, ci o experiență de lucru mai echilibrată.

Aproape 55 la sută dintre respondenți consideră că tehnologia ar trebui îmbinată la birou cu elemente care îi ajută să se deconecteze, de la zone de relaxare și spații pentru conexiune cu echipa până la birouri în aer liber sau interioare cu lumină naturală, ventilație adecvată, plante și alte elemente naturale. Pentru a evita suprasolicitarea digitală, 34 la sută dintre respondenți spun că este nevoie de zone dedicate colaborării și interacțiunii umane fără tehnologie.
Elena Panait, Head of Leasing & ComYunitY la Genesis Property: „Observăm o schimbare importantă de perspectivă: oamenii nu resping tehnologia, dar nici nu o mai acceptă fără limite. AI este binevenit acolo unde simplifică munca, dar devine o sursă de disconfort când elimină complet componenta umană sau este perceput ca instrument de control.
În realitate, dincolo de adopția tehnologică, angajații caută un echilibru între inovație și responsabilitate și au nevoie la birou atât de instrumente care să-i ajute să fie mai eficienți, cât și de spații unde să se deconecteze și să interacționeze cu colegii”.
Tensiunea dintre tehnologie și nevoia de “uman” începe să redefinească și modul în care angajații vor să arate biroul unde lucrează. Conceptul de smart office nu înseamnă doar mai multă tehnologie, ci tehnologie mai discretă. 37,3 la sută dintre angajați vor un mediu care crește eficiența, dar păstrează deciziile în zona umană, iar 35,2 la sută își doresc un spațiu în care tehnologia este aproape invizibilă.
Nu în ultimul rând, 31,4 la sută dintre respondenți își doresc un birou care se adaptează diferitelor nevoi de lucru, de la focus la colaborare sau regenerare, ceea ce subliniază așteptarea unui mediu flexibil, echilibrat și centrat pe experiența angajatului.
Anumite tipuri de instrumente sunt percepute ca intruzive și generează anxietate. Peste jumătate dintre respondenți (50,8 la sută) indică sistemele de monitorizare a activității drept principal factor de disconfort, iar 42,9 la sută sunt îngrijorați de evaluările automatizate ale performanței, fără filtru uman.
Sondajul Genesis Property a fost desfășurat online, la începutul acestui an, pe un eșantion total de 1.146 utilizatori de internet din România, dintre care peste 53 la sută sunt bărbați, 76 la sută sunt angajați fără funcții de conducere, iar aproape 33 la sută au un venit net de peste 6.000 de lei.
DESPRE GENESIS PROPERTY
Este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori și operatori de clădiri de birouri clasa A din România, cu o experiență de peste 20 de ani pe piața imobiliară. Deține și administrează două dintre cele mai mari campusuri de business din București, YUNITY Park și West Gate Business District, care însumează peste 150.000 mp GLA și găzduiesc companii precum HP Inc., Hewlett Packard Enterprise, Accenture, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 15.000 de angajați. Este și dezvoltatorul West Gate Studios, primul și cel mai mare campus studențesc privat din România.
