Un student al Facultății de Științe Economice de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (ULBS), Ioan-Bogdan Mînzat, a fost ales în funcția de co-președinte al Consiliului Studențesc al Alianței Universitare Europene FORTHEM.
Acest mandat, cu durata de un an, este deținut în parteneriat cu reprezentantul unei alte universități membre a Alianței. De luna aceasta, Bogdan Mînzat face echipă la conducerea Consiliului Studențesc din FORTHEM cu Eirik Arnestad Næss, de la Universitatea din Agder, Norvegia.
ULBS este parte a Alianței FORTHEM din 2021, alături de Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz (Germania), Universitatea Letoniei, Universitatea Burgundiei (Franța), Universitatea din Agder, Universitatea din Palermo (Italia), Universitatea din Jyväskylä (Finlanda), Universitatea din Opole (Polonia) și Universitatea din Valencia (Spania).
La momentul constituirii, comunitatea FORTHEM număra peste 200.000 de studenți și 20.000 de cadre didactice.