Luna aceasta, Irina Pencea, General Manager pentru România, Bulgaria și Ungaria la eMAG, va părăsi compania, după încheierea celui de-al patrulea an fiscal al său în companie.
General Manager-ul eMAG spune că decizia sa marchează începutul unei noi etape profesionale, după un parcurs care a inclus peste 13 ani în marketing și comunicare, zece ani de antreprenoriat și, recent, conducerea celui mai mare marketplace din Europa de Sud-Est.
“Fiecare schimbare a fost un pariu cu mine însămi, iar de fiecare dată am câștigat mai mult decât am riscat. E momentul pentru următorul meu pariu”, a scris Irina Pencea pe LinkedIn.
- Radu Crăciun se retrage din funcția de președinte-director general al BCR Pensii. Cristian Pascu este numit la conducerea companiei
- GlobalLogic susține formarea viitorilor profesioniști în tehnologie la Universitatea Politehnica din București
- PepsiCo lansează a patra ediție a programului dedicat formării viitorilor specialiști în producție și automatizare
În mesajul său, Irina Pencea a subliniat rolul tehnologiei în dezvoltarea companiei și impactul proiectelor derulate în ultimii ani, inclusiv lansarea agentului de shopping bazat pe inteligență artificială, iZi, și programele dedicate antreprenorilor. Potrivit acesteia, instrumentele dezvoltate de eMAG au contribuit la creșterea a peste 64.000 de afaceri din marketplace.
Irina Pencea: “Plec mulțumită și recunoscătoare pentru ce am realizat împreună în acești ani și cu convingerea că eMAG va continua să definească standardele pieței. Plec încărcată cu energie pentru următoarea etapă”.
Potrivit eMAG, continuitatea activității va fi asigurată de Tudor Manea, CEO al grupului eMAG.
Tudor Manea: „Irina a lăsat o amprentă reală asupra a ce este eMAG astăzi. Sub conducerea sa, ne-am maturizat și am devenit o platformă și mai puternică, atât pentru cei șapte milioane de clienți, cât și pentru cei peste 64.000 de parteneri care construiesc alături de noi în regiune.
Plecarea Irinei este o decizie strict personală, asumată de comun acord și cu deplina noastră înțelegere. Hotărârea sa a fost luată independent de orice schimbare organizațională. Îi mulțumesc pentru tot ce a construit și îi doresc tot ce-i mai bun în ce urmează. Planurile și obiectivele noastre rămân neschimbate.
În continuare, vom accelera potențialul de e-commerce al regiunii Europa de Sud-Est. În regiune, ponderea e-commerce-ului este 11 la sută, in timp ce, în vestul continentului, este de aproximativ 40 la sută. Așadar, credem în potențialul de dezvoiltare al piețelor noastre”.
Irina Pencea a preluat conducerea operațiunilor eMAG din România, Bulgaria și Ungaria în urmă cu trei ani, perioadă în care compania și-a consolidat poziția de lider regional în comerțul online. Înainte să preia acest rol, a fost director de marketing al companiei, timp de nouă luni.
