Tehnologia blockchain va crea peste 40 de milioane de noi locuri de muncă, în următorii opt ani, și va aduce economiei globale un plus de până la 1,76 trilioane dolari, susţine startup-ul Stakeborg, pe baza unui raport PwC.
În ultimii doi ani, blockchain a devenit, la nivel internaţional, cea mai căutată competenţă de către angajatori, conform datelor LinkedIn. Chiar dacă, în medie, salariile oferite programatorilor blockchain ajung la 10.000 de euro pe lună, numărul specialiştilor disponibili nu acoperă nevoile companiilor.
„Cele mai mari branduri din lume au început să-şi concentreze atenţia pe tehnologia blockchain. Fie că vorbim de instituţii financiare, ca JP Morgan sau Goldman Sachs, platforme de socializare, ca Facebook sau Twitter, ori branduri de echipament sportiv, precum Nike şi Adidas, jucătorii importanţi investesc masiv în cercetare şi dezvoltare de noi produse care folosesc, la bază, tehnologia blockchain.
Doar în cazul programatorilor blockchain, numărul cererilor de angajare a crescut de 33 de ori în 2020, dar partea cu adevărat bună este că aproape 40 la sută dintre joburile create în această zonă sunt non-tehnice, deci oricine poate decide să urmeze o carieră centrată în jurul acestei tehnologii, în marketing, vânzări, customer support, design, community sau project management”, afirmă Evelyne Vîlcu, Head of Business Development la Stakeborg.
Unele dintre cele mai importante universităţi din lume, printre care Oxford, MIT, Columbia sau Princeton, au dezvoltat cursuri sau chiar centre întregi dedicate cercetării industriilor blockchain şi crypto. „În plan intern, în zona academică, lucrurile nu se mişcă la fel de rapid pe cât ne-am dori. Totuși, ne-am propus să nu aşteptăm de pe margine ca lucrurile să se schimbe. Misiunea principală a Stakeborg este aceea de educare a opiniei publice, astfel că, pe lângă canalele de Youtube Stakeborg şi StakeborgDAO şi newsletter-ul The Crypto Insider, am hotărât să construim Stakeborg Academy, un curs de iniţiere în tehnologia blockchain, inspirat din programul de Strategie Blockchain al Universităţii Oxford”, adaugă Evelyne Vîlcu.
În doar 12 ore de studiu online, cei care nu au mai avut contact cu tehnologia blockchain, dar şi cei obişnuiţi cu anumite concepte de bază, vor putea căpăta o imagine de ansamblu asupra acestei tehnologii, odată cu parcurgerea celor patru capitole: înţelegerea banilor, introducere în Bitcoin, componente ale tehnologiei blockchain şi utilizări în domeniul financiar, și utilizări ale tehnologiei blockchain.
Printre industriile care au găsit cel mai rapid aplicabilitate tehnologiei blockchain se numără serviciile financiare, producţie şi produse industriale, energie, sănătate, retail şi entertainment. Din 1.488 de directori generali intervievaţi de Deloitte în 2020, 39 la sută implementaseră tehnologia blockchain în produsele sau serviciile oferite – o creştere de 16 la sută faţă de anul precedent. În companiile cu venituri anuale de peste 100 de milioane de dolari, creşterea este de circa 41 la sută. Potrivit fondului de investiţii Leadblock Partners, principalele beneficii pentru care antreprenorii implementează tehnologia blockchain în produsele şi serviciile pe care le oferă se numără reducerea costurilor (42 la sută), imutabilitatea informaţiilor (28 la sută), încredere (23 la sută), digitalizare (22 la sută), integritate (21 la sută).
Înființat în România, în 2020, Stakeborg este un startup care promovează aplicabilitatea tehnologiei blockchain și își asumă un rol de educare a opiniei publice. A dezvoltat prima organizaţie autonomă descentralizată din România, StakeborgDAO, cu peste 1.000 de membri, care îşi propune să susţină proiecte inovatoare din industria crypto. În trezoreria StakeborgDAO există aproximativ 37 de milioane de dolari, care vor fi folosiţi în dezvoltarea ecosistemului. Deciziile sunt luate în urma voturilor exprimate de membrii comunităţii.










