Aproape jumătate (48 la sută) dintre angajații români vor să lucreze de acasă permanent, în timp ce 55 la sută preferă un sistem de lucru hibrid, în care să lucreze remote trei zile pe săptămână, arată o analiză realizată de EXEC-EDU, liderul pieței de executive education.
Principalele provocări cu care se confruntă în acest an managerii din România sunt legate de necesitatea de a face tranziția de la work from home la diferite formate de lucru hibrid și de a menține în același timp motivația și performanța oamenilor la cote maxime.
“Provocările managerilor în această perioadă sunt multiple, pentru că nu mai coordonează o echipă proprie, cu roluri fixe și în spațiul clasic de birou, ci echipe fluide, unde locul de muncă este unul digital. Managerii trebuie să lase frâiele și să acorde oamenilor autonomie și încredere, să-i susțină și să-i implice permanent în luarea deciziilor. În același timp, sunt nevoiți să acorde mai multă atenție recunoașterii meritelor și nevoilor particulare ale fiecărui angajat, în contextul sensibil al marii demisii și al schimbărilor de mentalitate post-pandemie”, declară Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU.
Programele de training trebuie aliniate acestei noi realități. Cursanții își doresc să se conecteze la cursuri de oriunde – un beneficiu care, conform studiilor, a devenit esențial și la locul de muncă – dar caută și interacțiunea la clasă, fiindcă dorința de colaborare și reconectare este foarte mare. În ultima perioadă, EXEC-EDU a investit în soluții digitale menite să răspundă acestor nevoi aparent disonante, pentru a aduce concomitent în același spațiu de training cursanți conectați online (în special din alte orașe) și participanți care au preferat să se deplaseze la sala de curs.
EXEC-EDU le propune managerilor Hybrid Leadership & Culture, un training dedicat soluțiilor pentru gestionarea modului de lucru hibrid. “Prin acest program, managerii vor înțelege mai bine contextul actual, vor dobândi instrumente practice pentru a conduce întâlnirile între echipele hibride și își vor exersa competențele de leadership în direcția construirii unui climat bazat pe siguranță psihologică”, spune Simona Podgoreanu, expert EXEC-EDU, care facilitează acest program.
DESPRE EXEC-EDU
Cu o prezență de peste 15 ani, este liderul pieței de executive education – segmentul de top al pieței de training -, cu o echipă de peste 40 de traineri și experți și aproape 20.000 de cursanți. Portofoliul său cuprinde circa 70 de programe. Printre cele lansate anul acesta se numără Hybrid Leadership & Culture, Data Literacy, Managing Uncertainty și Competențe digitale pentru manageri.
Oferta este structurată pe patru linii principale de activitate: programe de dezvoltare pentru C-level, programe de management, cursuri de specializare în domenii profesionale extrem de actuale, de nișă și workshop-uri de well-being. Cele patru direcții includ nu numai programe de training, ci și coaching, mentoring, consultanță. În 2019, EXEC-EDU a obținut premiul Gold Award în topul celor mai bune companii de training din România, în urma unei cercetări derulate de Learning Network, la care au participat peste 500 de manageri și specialiști de resurse umane.