vineri, septembrie 4, 2026

Managerul Institutului Fundeni este noul director general al Grupului Monza România

de A M

Conf. Dr. Carmen Orban se alătură echipei manageriale ale Grupului Monza România, după ce a condus, din 2011, Institutul Clinic Fundeni.

Carmen Orban va avea funcția de director general al Grupului Monza și va lucra îndeaproape cu Luca Militello, CEO grupului. „Cum bine a zis P. Țuțea, <Medicina este arta vindecării care, teoretic, nu are nici o limită>. Am acceptat o nouă provocare în cariera managerială, deoarece apreciez că sistemul medical privat poate crește organic, prin satisfacerea interesului pacientului de a beneficia de servicii medicale optime, în condiții de siguranță”, declară Conf. dr. Carmen Orban, care își va prelua noul rol din 19 august.

Grupul Monza însumează zece spitale private în Italia, cu focus pe chirurgia cardiovasculară și chirurgia de nișă. În România, și-a început activitatea prin lansarea Spitalului Monza, un spital privat, specializat în efectuarea de intervenții chirurgicale complexe. Grupul Monza este prezent în România prin Spitalul Monza, Monza Metropolitan Hospital, Centrul Medical Monza, în București, și Spitalul Monza-Ares, în Cluj-Napoca, Centrele Monza-Ares, în Constanța, și rețeaua ambulatorială Ritmico, în Giurgiu, Constanța, Buzău, Focșani și Ploiești.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.