Ionela Buta, actualul Chief Operations Officer, și Cătălin Dobre, Chief Creative Officer, au fost promovați în pozițiile de co-CEO ai McCann Worldgroup Romania.
Noul parteneriat marchează o etapă nouă în istoria companiei și pune bazele unei colaborări inedite între Creativitate și Business. Ionela Buta și Cătălin Dobre și-au început cariera în McCann Worldgroup Romania în urmă cu zece, respectiv 20 de ani. Experiența acumulată le-a adus numeroase reușite pe partea de leadership în business și creație.
Promovarea lor vine în contextul încheierii mandatului de CEO al lui Sagit Tzur Lahav, care a condus grupul de comunicare timp de 13 ani – patru în rolul de COO și nouă în cel de CEO. Sub leadership-ul său, McCann Worldgroup Romania a acumulat cel mai bogat palmares de premii locale, regionale și globale din România și din Europa Centrală și de Est și a obținut un record de 39 de premii, în zece ani consecutivi, la cel mai important festival de creativitate global, Cannes Lions.
McCann Worldgroup Romania a fost desemnată Agency Of The Year de cinci ori la cel mai important festival de creație din Europa Centrală și de Est, Golden Drum. Grupul de comunicare are în portofoliu unii dintre cei mai mari clienți de pe piața locală, inclusiv parteneriate de lungă durată cu Vodafone, KFC, Dedeman, Dorna și Kandia, și a fost, de-a lungul timpului, hub regional de creație și business pentru Mastercard, Coca-Cola, Beko sau Microsoft.
„Cele mai frumoase schimbări și momente importante în istoria McCann s-au întâmplat având-o pe Sagit în funcția de CEO. Acum ne focusăm pe noua generație, care a crescut în McCann și a contribut în fiecare zi la consolidarea brandului agenției în ochii industriei, ai clienților și echipei. Cătălin și Ionela au crescut și au influențat cultura internă și cred cu tărie că o vor face și mai departe”, spune Bogdan Enoiu, General Manager-ul grupului McCann.