Medicii de familie vor primi mai mulți bani pentru vaccinarea anti-COVID

de A M

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, creșterea sumei pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la cabinete, de la 30 de lei/ persoană vaccinată, la 40 de lei/ inoculare.

Ordonanța de urgență aprobată astăzi pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii prevede, printre altele, majorarea tarifului pentru inocularea vaccinului împotriva COVID-19 administrat de medicii de familie, de la 30 de lei/persoană vaccinată la 40 de lei/inoculare.

Acest tarif cuprinde consultația medicală realizată de medicul de familie, administrarea serului și monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse postvaccinare. Modificarea tarifului este justificată de suplimentarea materialelor sanitare și a echipamentelor de protecție utilizate în cabinetul medicului de familie. Tarifele vor fi valabile până la 30 septembrie 2021.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.