Noul ministru al Sănătăţii, Victor Costache, susține că nu vor fi schimbate regulile în ceea ce priveşte examenul de rezidenţiat, iar acesta va fi susţinut în 8 decembrie. Ministrul promite că nici un absolvent care va reuşi la examen nu va rămâne fără post.
Victor Costache afirmă că una dintre principalele priorităţi ale mandatului său este organizarea acestui examen. „Nu vrem să creăm confuzie în rândul tinerilor din întreaga ţară, care se pregătesc de ani de zile pentru acest examen. Este un examen dificil, un examen de cotitură în viaţa oricărui tânăr absolvent de medicină, aşa că susţinem desfăşurarea acestui examen conform procedurii în vigoare, pe 8 decembrie”, a declarat ministrul, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, nici un candidat care va reuşi să treacă pragul de 60 la sută la examenul de rezidenţiat nu va rămâne fără post. „Nu vrem să schimbăm regulile jocului. Prim-ministrul, ca şi echipa noastră, au promis că nici un absolvent care reuşeşte să treacă pragul de 60 la sută şi să reuşească la examenul de rezidenţiat nu va rămâne pe dinafară. Se vor găsi soluţii pentru toţi aceşti tineri. România este ţara în care resursa umană este deficitară. Peste 30.000 de medici au părăsit ţara, în ultimii zece ani. Ar fi aberant să nu integrăm aceşti tineri, care au muncit timp de şase ani şi au reuşit la un examen de licenţă. Ei sunt importanţi pentru ţara noastră şi sistemul medical”, a mai spus Victor Costache.
Credem că te va interesa și: Prima zi de șomer a lui Radu. Cum poate rămâne un medic rezident fără loc de muncă, din cauza nepăsării Ministerului Sănătății