Prima zi de șomer a lui Radu. Cum poate rămâne un medic rezident fără loc de muncă, din cauza nepăsării Ministerului Sănătății

Medicul Dan Grigorescu, șeful Secției de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov și coordonator de rezidențiat în chirurgie plastică, prezintă cazul unui tânăr care a fost medic rezident de chirurgie plastică până în 31 decembrie, când i s-a încheiat perioada de cinci ani de pregătire, stabilită oficial pentru a deveni medic specialist.

În absenţa diplomei de medic specialist, care nu i-a fost încă eliberată la două luni de la susţinerea examenului, “Radu” nu se poate înscrie nici în Colegiul Medicilor, pentru a obţine autorizaţia de liberă practică ce i-ar permite să se înscrie la concursurile organizate de spitale.

Postarea medicului Dan Grigorescu:

“Radu a fost medic rezident de chirurgie plastică până în 31 decembrie, când i s-a încheiat perioada de cinci ani de pregătire, stabilită oficial pentru a deveni medic specialist. De altfel, la începutul lui noiembrie, a și dat examenul pentru obținerea specialității, la care comisia din Craiova i-a acordat media 9,11. Bun băiat, nu?

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Ca urmare, la petrecerea de final de an, i-am făcut lui Radu surpriza de a-i acorda o Diplomă de apreciere nu atât pentru că este primul rezident de chirurgie plastică și reconstructivă <produs original de Brașov>, ci, mai ales, în semn de apreciere a eforturilor depuse de el, în anii grei de rezidențiat, pentru a-și desăvârși devenirea personală și profesională.

Normal, ați spune voi, cei ce citiți aceste rânduri. Numai că nu e nici pe departe așa! Radu a venit în 3 ianuarie pe secție și m-a întrebat: <Și cu mine ce se întâmplă de azi? Că din 31 mi s-a terminat contractul cu spitalul>.

Nimeni nu și-a pus problema că, dezamăgit de acest dezinteres instituțional, lui Radu, la cei 32 de ani ai lui, din care o treime a studiat medicina, ar putea să-i treacă prin cap <s-o taie> dincolo, departe!

Avea dreptate! De aceea, ieri a fost prima zi de șomer a lui Radu. Și, când zic <de șomer>, comit o mare inexactitate, pentru că nimeni (dar nimeni!) nu l-a călăuzit instituțional pentru acest moment. Nici Ministerul Sănătății, nici Direcția Județeană de Sănătate Publică, nici Spitalul Clinic Județean de Urgență, al cărui angajat a fost până acum câteva zile. Toate aceste instituții l-au abandonat. Aș putea spune chiar că l-au lăsat de izbeliște! Pe nici un reprezentant al acestor instituții nu l-a interesat ce va face Radu de mâine sau cum își va câștiga pâinea pentru el și pentru familia sa!

Nimeni nu și-a pus problema că, dezamăgit de acest dezinteres instituțional, lui Radu, la cei 32 de ani ai lui, din care o treime a studiat medicina, ar putea să-i treacă prin cap <s-o taie> dincolo, departe! Veți spune că e bine că măcar mie îmi pasă. Dar în ce calitate, în afară de cea umană? Pentru că în cea de șef de secție clinică nu am nici o putere, iar în cea de conducător de rezidențiat nici atâta, de vreme ce această perioadă s-a terminat…

Pentru că nu este vorba doar de Radu, ci de un Radu generic, reprezentativ pentru sutele de rezidenți aflați în aceeași situație și cărora Ministerul Sănătății nu și-a făcut timp (sau nu s-a organizat din timp – tot aia!) ca să le elibereze diplomele de medici specialiști pe care și le-au câștigat prin concurs, în urmă cu două luni!

Ei, bine, trebuie să recunosc public că am cam obosit să identific situații la limită, apărute în sistem, și să le mai și găsesc o rezolvare. Anul trecut a fost Ion Piroiu, căruia a trebuit să i se găsească un loc în societate, anul acesta este Radu multiplicat cu <n>…

Pentru că nu este vorba doar de Radu, ci de un Radu generic, reprezentativ pentru sutele de rezidenți aflați în aceeași situație și cărora Ministerul Sănătății nu și-a făcut timp (sau nu s-a organizat din timp – tot aia!) ca să le elibereze diplomele de medici specialiști pe care și le-au câștigat prin concurs, în urmă cu două luni! Și pe baza cărora toți acești tineri frumoși, deștepți și bine pregătiți profesional (o spun notele de examen!), dar blocați în situația de a nu fi liberi, s-ar fi putut măcar înscrie cu drepturi depline în Colegiul Medicilor, și-ar fi obținut Autorizația de liberă practică și ar fi putut să înceapă să-și caute de lucru până la organizarea primelor concursuri de medici specialiști din spitalele care abia îi așteaptă!

DAR NU! Lui Radu și omologilor lui nu le-a mai rămas decât să stea pe coridoarele spitalelor pe care le-au servit cu atâta devotament și să se uite în zare, nedumeriți.Că parcă prea ar fi înjositor să se prezinte la AJOFM și să ceară ajutor de șomaj (375 + maximum încă vreo 800 = 1.175 lei pe lună, adică puțin peste 50 de lei/zi lucrătoare).

Întreb și eu, parafrazând leitmotivul unui joc de pe vremea copilăriei mele: <Țară-țară, vrei (sau nu) ostași?>. Dacă da, schimbă naibii fie reglementările în vigoare, fie pe aceia pe care nu îi duce capul să-i ducă mintea!

N.B.: Nu trageți în Radu! Eu sunt capul răutăților din această postare. El e doar nedumerit de ceea ce i se întâmplă! Doar că de azi stă acasă”.

Articolul anterior

Cât plătesc companiile din România, pentru masa de prânz a angajaților

Articolul următor

Renault aduce în uzina Dacia de la Mioveni producţia unui nou motor, după 7 ani

Articole din aceeași categorie
Total
200
Share