Compania anglo-olandeză din sectorul petrolului şi gazelor naturale, Royal Dutch Shell, a anunţat că intenţionează să-şi mute sediul în Marea Britanie și a provocat indignare în Olanda, ţară care riscă astfel să piardă cea mai mare compania a sa.
Conform unui comunicat emis de Royal Dutch Shell, această societate doreşte să-şi simplifice structura şi să-şi ”alinieze reşedinţa fiscală cu ţara în care este înregistrată”, respectiv Marea Britanie, unde ar urma să-şi relocheze forurile de conducere.
Un motiv menţionat cu precădere la o conferinţă cu investitorii de preşedintele Consiliului de Administraţie, Andrew Mackenzie, este menţinerea în Olanda a unei taxe pe dividende, a cărei eliminare a fost avută în vedere de guvernul premierului Mark Rutte, demers la care însă acesta a renunţat în 2018, notează Agerpres.
Guvernul olandez a transmis, prin ministrul afacerilor economice, Stef Blok, că ”regretă profund” şi este ”suprins în mod neplăcut” de decizia societăţii Royal Dutch Shell. ”Suntem în discuţii cu Shell în legătură cu implicaţiile acestui transfer în materie de locuri de muncă, investiţii şi caracter strategic sau de durabilitate”, a declarat ministrul olandez.
Această mutare ar priva Olanda de cea mai mare companie a sa, din al cărei nume ar urma să fie eliminat ”Royal Dutch” și va rămâne doar ”Shell”. Anunţul a fost intens mediatizat, ieri, de mass-media olandeze, care au deplâns pierderea a încă unei companii majore, după Unilever, un alt grup anglo-olandez care, în contextul politic post-Brexit, a optat pentru o societate-mamă unică, bazată la Londra.